Prevestirea Pătimirilor lui Hristos și a slavei Învierii Sale

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, un cuvânt de învățătură la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a subliniat faptul că pasajul evanghelic rânduit (Marcu 8, 34-38; 9, 1) ne arată că „urmând lui Hristos, prin Cruce primim bucuria Învierii”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a reliefat principalele învățături care reies din Evanghelia duminicală: „Din Evanghelia de astăzi se desprind următoarele învățături. Prima: lepădarea de sine este renunțarea omului la iubirea de sine egoistă sau narcisistă. A doua învățătură: luarea sau purtarea crucii înseamnă îndurarea necazurilor și suferințelor inerente vieții omenești, precum și lupta cu patimile egoiste, pentru a cultiva sfințenia. A treia învățătură: urmarea lui Hristos înseamnă a viețui ca Hristos în smerenie și în iubire milostivă. A patra învățătură este aceea că Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare este prevestirea Pătimirilor lui Hristos și a slavei Învierii Sale”.

În continuare, Preafericirea Sa a explicat motivul pentru care Părinții Bisericii au decis cinstirea Sfintei Cruci la mijlocul perioadei pregătitoare pentru sărbătoarea Paștilor: „Duminica a 3-a din Sfântul și Marele Post al Paștilor este numită și Duminica Sfintei Cruci. Aceasta a fost stabilită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a-i întări duhovnicește pe credincioși în urcușul lor spiritual spre Înviere. Atât textul evanghelic, cât și faptul că în această duminică ne închinăm în mod deosebit Sfintei Cruci ne arată înțelesurile duhovnicești ale acesteia pentru viața creștină și pentru unirea creștinului cu Hristos spre a primi mântuirea. Mai precis, lepădarea de sine, luarea sau asumarea crucii și urmarea lui Hristos sunt cele trei condiții pentru a fi creștin și a dobândi mântuirea sau viața veșnică prin unirea omului cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat, apoi, înțelesul primei condiții pentru dobândirea vieții de veci: „Lepădarea de sine înseamnă renunțarea omului la iubirea de sine egoistă sau narcisistă. Acest termen este dificil de înțeles pentru omul de astăzi, mai ales într-o lume individualistă în care se afirmă eul și se cultivă egoismul ca lăcomie de avere, de putere și de plăcere. Lepădarea de sine ca program spiritual de renunțare la egoism este ceva greu de acceptat. Totuși, Domnul Iisus Hristos ne spune că prima condiție pentru a fi ucenic al Său este lepădarea de sine. Ea nu înseamnă desființarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului posesiv de a viețui într-un mod altruist sau milostiv. Lepădarea de sine înseamnă renunțarea omului la modul narcisist de a trăi doar pentru el în uitare de Dumnezeu și de oamenii aflați în dificultate”.

Patriarhul României a vorbit și despre semnificația dăruirii totale a vieții noastre lui Hristos: „Al doilea verset din Evanghelie spune: «Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine își va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui». Dacă dorim să ne salvăm pe noi înșine cu forțele proprii, ne pierdem. Dacă, însă, ne dăruim lui Hristos și ne unim cu El prin Sfintele Taine împlinind poruncile iubirii de Dumnezeu și de aproapele, atunci ne mântuim, deoarece mântuirea sufletului înseamnă unirea omului muritor cu Dumnezeu Cel veșnic, fiindcă numai Dumnezeu are viață veșnică în Sine și numai dacă ne unim cu El sufletul nostru poate trăi în comuniunea eternă de viață și iubire cu Sfânta Treime”.

De asemenea, Preafericirea Sa a explicat în ce constă asumarea personală a crucii: „A doua condiție a vieții în Hristos este luarea sau asumarea crucii. În Sfânta Scriptură, crucea are o mulțime de înțelesuri duhovnicești. Scriitorul bisericesc Tertulian, care a trecut la Domnul în anul 240, spune: «Crucea ta înseamnă propriile tale neliniști și suferințe în propriul tău trup care este el însuși alcătuit deja în formă de cruce». Aceste suferințe și neliniști sunt condiția umană trăită de om în viața pământească. Evanghelia ne spune că trebuie să purtăm această cruce, adică să o asumăm. Fiecare om trăiește necazuri, suferințe sau limite în mod unic sau personal. Crucea poate însemna recunoașterea și asumarea propriilor neputințe, suferințe și neîmpliniri, precum și lupta cu patimile egoiste pentru a trăi o viață sfântă. Mai precis, crucea este adesea o suferință și o greutate în viață, o neputință sau o neîmplinire. Poate fi o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o întristare constantă că nu am devenit sau nu am realizat ceea ce ne-am dorit. Foarte adesea, crucea în viața omului poate fi și o copilărie trăită fără părinți, o familie fără copii sau o văduvie până la sfârșitul vieții. Poate fi un handicap sau o dizabilitate, ori o durere prelungită în timpul vieții ca urmare a pierderii unei ființe dragi. (...) Hristos voiește să poarte împreună cu noi suferința noastră ca să umple cu prezența Lui iubitoare, mântuitoare și sfințitoare neîmplinirea noastră apăsătoare”.

În încheiere, Patriarhul României a concluzionat: „Sinaxarul și cântările Duminicii a treia din Postul Mare ne arată că aceasta este o încurajare și o întărire a noastră în urcușul spre Înviere. Din acest motiv, în această zi, văzând și venerând Sfânta Cruce din mijlocul bisericii, ne îndreptăm deja gândul la Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos și la slăvita sărbătoare a Învierii Sale. Sfinții Părinți ai Bisericii spun că Sfânta Cruce este steagul de biruință a lui Hristos, adică este semnul iubirii Lui smerite și milostive, iubire mai tare decât moartea. Cu alte cuvinte, Sfânta Cruce este în același timp simbolul Răstignirii și al Învierii lui Hristos, al suferinței și al biruinței Sale asupra păcatului și morții. De aceea, Biserica Ortodoxă binevestește acest lucru în sfintele lăcașuri în fiecare duminică, la Utrenie, când se spune: «Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea»”.