Prima seară de rugăciune pentru unitatea creștinilor în Capitală

La Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” din Capitală a debutat, în seara zilei de luni, 19 ianuarie 2026, Săptămâna (Octava) de rugăciune pentru unitatea creștinilor. La eveniment a fost delegat, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a fost însoțit de arhimandritul Augustin Coman, consilier patriarhal la Sectorul relații creștine, interreligioase și comunități românești externe al Administrației Patriarhale. Alături de aceștia s-au aflat reprezentanți ai altor Biserici și confesiuni creștine din Capitală, fiind de față și Ciprian Olinici, secretar de stat pentru Culte.

În perioada 18-25 ianuarie 2026, în București se desfășoară Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Întâlnirile din acest an au ca temă de reflecție versetul biblic „Este un trup și un Duh, precum și chemați ați fost la o singură nădejde a chemării voastre”, întâlnit în Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel (4, 4).

Înainte de debutul serviciului religios, Înalt­­prea­sfinţitul Părinte Aurel Percă, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bu­cu­rești, a rostit un cuvânt de început: „Vă adresez un călduros bun-venit în bucuria și responsabilitatea acestui timp de har, Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Ne adunăm astăzi nu ca simpli invitați, ci ca frați și surori chemați la rugăciune pentru ca, așa cum ne îndeamnă Apostolul, să fim un singur trup și un singur suflet, așa cum am fost chemați la o singură speranță. Unitatea nu este rodul efortului nostru exclusiv, ci dar al Duhului Sfânt, chemat să fie primit, cultivat și mărturisit”.

La momentul rânduit, meditația duhovnicească a primei seri de rugăciune a fost rostită de Preasfințitul Părinte Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București: „Am ajuns iarăși la începutul unei alte Octave de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Ne vom ruga cu ardoare sau ne vom mulțumi cu aparențele, dar ținem morțiș să avem întotdeauna deznodăminte memorabile, convinși că adevărurile noastre se cred adevărate de la sine. Doar că onestitatea este mai importantă decât capacitatea de a seduce, iar caracterul intim al fiecărui om, mai de preț decât personalitatea sa publică. (...) Pentru un creștin adevărat, viața are sens chiar și în cele mai covârșitoare situații. Totul îi poate fi luat omului, mai puțin un lucru, ultima dintre libertăți: aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul mod de a fi. Ne place sau nu, gesturile și atitudinile de frățietate sunt parte a vocației creștine, și de această dispoziție vom da seamă în fața Domnului la sfârșitul vieții”.