În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Rugăciune la început de an bisericesc la Mănăstirea Robaia
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a poposit luni, 1 septembrie, în mijlocul pelerinilor sosiți la Mănăstirea Robaia din județul Argeș pentru a sărbători începutul noului an bisericesc.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, chiriarhul a citit mai multe rugăciuni pentru pace între popoarele lumii, îndemnându-i totodată pe toții preoții și monahii din cuprinsul eparhiei să înalțe astfel de rugăciuni în bisericile parohiilor și mănăstirilor argeșene. Înaltpreasfinția Sa a săvârșit apoi și slujba Parastasului pentru toți viețuitorii Mănăstirii Robaia care au adormit în Domnul de la începuturile acesteia până în prezent.
În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Arhiepiscop Calinic a vorbit despre tragedia războaielor în care își pierd viața oameni nevinovați, amintind că trebuie să ne punem toată încrederea în faptul că Dumnezeu va aduce din nou pacea și înțelepciunea între popoarele lumii.
După o veche tradiție, începutul anului bisericesc era sărbătorit de obștea monahală și de pelerini în Poiana Pustnicilor, situată în apropierea vetrei călugărești. În ultimii ani, însă, s-a hotărât ca acest moment să fie celebrat prin rugăciune în incinta așezământului monahal, informează site-ul arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.



.jpg)
