Săptămâna Sfintelor Pătimiri în imnele poetice ale Bisericii

Sfânta şi Marea Vineri

„În mormânt, Viaţă
Pus ai fost, Hristoase
Şi s-au spăimântat oştirile în­gereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt?
Şi împărăţia morţii Tu o zdro­beşti
Şi pe morţii cei din iad îi în­viezi?“ (Fragment din Prohodul Domnului)

Vinerea Paştelui, Vinerea Pătimirilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă - aşa au numit Părinţii Bisericii şi aşa au trăit bunicii noştri ziua de vineri, dinaintea marelui praz­nic al Învierii Domnului Iisus Hris­tos. Marcată şi ţinută de mulţi dintre creştini cu ajunare totală, până la apusul soarelui, această zi marchează, în cultul liturgic, Sfintele Pătimiri ale Mântuito­ru­lui Hristos. Trage­dia de acum mai bine de 2000 de ani devine un veşnic astăzi, prin poate cea mai cunoscută cântare a Or­todoxiei - Prohodul Domnului. De mâna bunicii sau a mamei, cu toţii am îngânat, cu întreaga Biserică: „În mormânt Viaţă, pus ai fost Hristoase“. Asemeni unor copii în jurul sicriului tatălui, cu lacrimi şi tânguire, cu flori şi grâu încolţit, ne rugăm cântând marea dragoste a Celui ca­re, nevinovat fiind, Şi-a în­tins mâinile pe Cruce, dându-ne posibiltatea mântuirii.

Ne unim glasurile într-o singură voce. Nu ştim exact dacă plângem sau dacă ne bucurăm. Acesta este sentimentul dominant, când participăm la slujba din Sfânta şi Marea Vineri. „Se pare că toţi oameni aceia care cântă cu lumânări aprinse în mâini se bucură de noaptea Pro­hodului... şi e normal să fie aşa, pentru că totul este proiectat în perspectiva Învierii“, spu­ne teologul rus Serghei Bulgakov.

Prohodul Domnului este o cântare de îngropare, o cântare de jale. Plângem îngroparea lui Hristos. Plângem, dar parcă în sufletele noastre licăreşte şi prinde aripi o mică bucurie. Este cinstea de a participa la cea mai frumoasă seară de priveghere. Deşi funebră, în ea se întrevede bucuria Învierii. (Nicolae Pintilie)