Cu prilejul Zilei Timișoarei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s‑a numărat printre cele șase personalități cărora le‑a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului,
Sărbătoare în Parohia Nufărul din Oradea
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica nouă a Parohiei Nufărul din Oradea, duminică, 2 august. Cu acest prilej, a fost înainte‑prăznuit unul dintre ocrotitorii spirituali ai sfântului lăcaș, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț.
În Duminica a 9‑a după Rusalii, cu prilejul vizitei şi a slujirii arhiereşti, comunitatea de la Parohia Nufărul a marcat şi împlinirea unui an de la venirea în mijlocul ei a noului paroh, părintele Călin‑Dănuț Ioniță, protopopul Oradiei.
În cuvântul de învăţătură despre minunea potolirii furtunii pe mare de către Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 14, 22‑34), ierarhul a evidențiat că Hristos nu potolește furtuna doar pentru a‑Și arăta puterea, ci pentru a Se descoperi drept Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, prin Care toate s‑au făcut și prin Care toate se pot înnoi.
În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și hirotonia întru diacon a teologului Tudor‑Andrei Buzle, pe seama Bisericii „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț” și „Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie, Episcopul Iliriei” a Parohiei Nufărul.
La final, pr. paroh Călin‑Dănuț Ioniță şi‑a exprimat recunoștința față de Episcopul Oradiei pentru bucuria împreună‑prăznuirii hramului, dar și pentru încrederea arătată în urmă cu un an, prin chemarea sa la slujirea de preot paroh al acestei comunități euharistice.
Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie i‑a felicitat pe slujitorii și credincioșii enoriei pentru activitatea pastoral‑misionară desfășurată în cadrul comunității și pentru începutul amplului proiect de pictare în tehnica frescă a interiorului sfântului lăcaș, lucrare încredințată artistului Remus Bradea.



.jpg)
