Cu prilejul Zilei Timișoarei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, s‑a numărat printre cele șase personalități cărora le‑a fost conferit titlul de cetățean de onoare al municipiului,
Ședința de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei
În ziua de 3 august 2026, la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, s‑a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, au participat: IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților; IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului; PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor; PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor; PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Pe ordinea de zi a şedinţei s‑au aflat mai multe subiecte privind viaţa bisericească, ce țin de competenţa Sinodului mitropolitan, dintre care amintim:
• Avizarea primirii în dar de către Parohia „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron”-Stejaru, com. Farcașa, jud. Neamț, Protopopiatul Ceahlău, a unui fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu, din partea Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos, Grecia;
• Avizarea dăruirii unui fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria pentru Mănăstirea Vadu Negrilesei din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților;
• Aprobarea înfiinţării Schitului „Buna Vestire” (Boulețul Mic), în subordinea Mănăstirii Almaș, jud. Neamţ, din cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor;
• Aprobarea ridicării Schitului de călugări „Sfântul Nectarie” (Bărnărel) la rang de mănăstire de călugări, cu denumirea Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina” (Bărnărel), din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților;
• Desemnarea membrilor titulari și supleanți în Consistoriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru mandatul 2026‑2030;
• Desemnarea unor noi membri titulari şi supleanţi din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului pentru Consistoriul mitropolitan monahal, până la finalizarea mandatului 2025‑2029;
• Aprobarea înfiinţării a trei metocuri de călugări în subordinea Mănăstirii Putna din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: Metocul „Sfântul Ignatie Teoforul și Sfântul Filaret cel Milostiv” (Izvoarele Sucevei), Metocul „Acoperământul Maicii Domnului” (Poiana Jiji), Metocul „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Mucenic Trifon” (Gălănești);
• Avizarea aducerii în pelerinaj a raclei cu Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato‑Xenia (Grecia) în Protopopiatul Moinești, din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în perioada 4‑7 septembrie 2026;
• Înaintarea către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a unor propuneri de acordare a rangului de arhimandrit.
În timpul ședinței, s‑au mai abordat și unele probleme de ordin patrimonial sau educațional.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iașilor



.jpg)
