Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfântul Haralambie prăznuit în municipiul Giurgiu

Sfântul Haralambie prăznuit în municipiul Giurgiu

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 11 Feb 2026

Biserica „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie”, construită în anul 1852 în municipiul Giurgiu, și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual în ziua de marți, 10 februarie. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși cre­dincioși care au avut ocazia de a se închina la o părticică din moaș­tele Sfântului Haralambie, Episcopul Magneziei, păstrată în patrimoniul bisericii. 

La Sfânta Liturghie, Prea­sfințitul Părinte Episcop Ambrozie a fost înconjurat de numeroși pre­oți și diaconi, dintre care îl amintim pe părintele Ciprian Constantin Chivu, parohul bisericii giurgiuvene.

În cuvântul de învățătură, Prea­sfinția Sa a prezentat personalitatea Sfântului Haralambie ca model de statornicie în credință și iubire față de Dumnezeu.

„Ne bucurăm în mod deosebit că, la hramul acestei preafrumoase biserici închinate Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, Episcopul Magneziei, ați venit și anul acesta în număr atât de mare, știind că acest sfânt este cinstit în mod deosebit ca unul care a ferit toate cetățile, orașele, țările, în toate vremurile, de molime, de boli care au dispărut, precum tifosul exantematic, ciuma, holera sau multe alte boli. Aceasta este singura biserică din cuprinsul Episcopiei Giurgiului închinată Sfântului Haralambie, iar giurgiuvenii au o evlavie aparte față de acest mare sfânt, vindecător de boli incurabile și dătător de speranță”, a explicat Preasfinția Sa pentru TRINITAS TV.

În continuare, părintele Ciprian Constantin Chivu a vorbit despre importanța sărbătorii.

„Luni, în ajunul sărbătorii, am săvârșit slujba Aghesmei mici, Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie și slujba Vecerniei cu Litia. Marți, a poposit în mijlocul nostru Preasfințitul Părinte Ambrozie, iar prin grija Consiliului parohial și a Comitetului parohial au fost pregătite pentru credincioși porții de mâncare. De asemenea, preoții și diaconii care au participat la slujbă au primit cruci pectorale din partea parohiei noastre”, a spus părintele paroh.
La final, a fost săvârșită și slujba Parastasului întru pomenirea ctitorilor sfântului lăcaș trecuți la Domnul.

Preasfinția Sa i-a felicitat pe părintele paroh Ciprian Constantin Chivu și pe preoții coslujitori George Sebastian Grigorescu și Aurel Cosmin Țăranu pentru dragostea arătată în cadrul parohiei giurgiuvene, oferind bisericii un set de icoane cu chipul celor 16 femei românce cu viață sfântă canonizate în 2025. ­

La rândul său, părintele Ciprian Constantin Chivu a adresat mulțu­miri ierarhului pentru binecuvântare și pentru darurile primite. ­