„Sfinții nu sunt în competiție, ci în comuniune și conlucrare”

Cu prilejul sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învă­țătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale la finalul Sfintei Liturghii săvârșite luni, 30 ianuarie, în cinstea celor trei mari Sfinți Părinți.

Preafericirea Sa a precizat mai întâi care a fost contextul istoric al apariției sărbătorii comune a Sfinților Trei Ierarhi: „Fiecare dintre acești trei mari dascăli ai lumii și ierarhi este pomenit într-o zi distinctă a anului: Sfântul Vasile cel Mare la 1 ianuarie; Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie; iar la 27 ianuarie pomenim aducerea moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur, care mai este prăznuit și la 13 noiembrie. În veacul al 11-lea, în timpul împăratului bizantin Alexie I Comnenul, s-a iscat între creștini o ceartă deoarece existau păreri diferite privind personalitatea și vrednicia celor trei sfinți. Unii considerau că cel mai însemnat este Sfântul Vasile, el fiind un om al faptei, care a ajutat o mulțime de săraci și a înființat instituții social-filantropice, grupându-le într-un orășel de lângă cetatea Cezareea Capadociei, care au primit numele Vasiliada. De asemenea, a scris Regulile mari și mici de organizare a vieții monahale. Alții spuneau că cel mai însemnat este Sfântul Grigorie Teologul, deoarece are cea mai înaltă gândire teologică despre Sfânta Treime. El ar fi fost cel mai important și pentru că avea cea mai vastă cultură a vremii sale. Alții, însă, afirmau că cel mai mare este Sfântul Ioan Gură de Aur, deoarece a fost un neîntrecut orator, tâlcuitor al Sfintei Scripturi și îndrumător al oamenilor pe calea mântuirii. Astfel, credincioșii s-au împărțit în trei cete: vasilieni, grigorieni și ioanieni, fapt care a produs multă tulburare în viața Bisericii întrucât existau conflicte între acești simpatizanți ai sfinților amintiți. De aceea, Sfinții Trei Ierarhi s-au arătat, mai întâi pe rând, apoi împreună, unui episcop, Ioan al Evhaitelor. Acesta a fost îndemnat de cei trei sfinți să stabilească o sărbătoare comună a lor pentru a nu se mai certa creștinii din această pricină. Ei au arătat că, în timpul vieții, au propovăduit aceeași învățătură despre Sfânta Treime, iar acum, în ceruri, cei trei ierarhi nu sunt despărțiți, ci uniți în rugăciune și în lauda adusă lui Dumnezeu. Episcopul Ioan al Evhaitelor le-a dat ascultare și de atunci avem o sărbătoare comună a Sfinților Trei Ierarhi, la data de 30 ianuarie”.

Părintele Patriarh Daniel a ev­i­dențiat mesajul pe care stabilirea acestei sărbători comune îl transmite tuturor creștinilor: „Acești trei ierarhi, prin intervenția lor în viața Bisericii, au arătat că sfinții nu concurează între ei în duh lumesc, egoist. Ei nu sunt în competiție, ci în comuniune și conlucrare. Fiecare sfânt nu se scoate pe sine în evi­dență, ci afirmă starea de sfințenie ca fiind comuniune cu Dumnezeu Cel Unul Sfânt, mărturisind împreună adevărul iubirii eterne a Sfintei Treimi și iubirea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor. Învățăm că acești Sfinți Trei Ierarhi au lucrat în lume cu harul Preasfintei Treimi și au vestit, fiecare în felul și în timpul său, aceeași Evanghelie a Mântuitorului Iisus Hristos. Ei sunt preocupați în ceruri de unitatea Bisericii lui Hristos. De aceea, îndeamnă la împreună rugăciune, lucrare și cinstire a tuturor sfinților”.

În continuare, Patriarhul României a ilustrat pe scurt viața și cele mai de seamă aspecte ale lucrării sfinților pomeniți. Preafericirea Sa a amintit îndeosebi de institu­ționalizarea filantropiei, datorată Sfântului Vasile cel Mare, prin lucrarea căruia Biserica a început să arate o permanentă grijă bolnavilor, săracilor, bătrânilor, orfanilor și pelerinilor. Părintele Patriarh a evidențiat și vasta cultură greacă a Sfântului Grigorie Teologul, al cărui stil al scrierii era cel mai precis și elegant. Supranumele de `teologul” i-a fost atribuit și pentru că a rostit în Constantinopol, în anul 379, cele Cinci cuvântări teologice, determinante pentru întoarcerea populației cetății de la erezia ariană la dreapta credință. Preafericirea Sa a amintit și de impresionanta operă exegetică a Sfântului Ioan Gură de Aur, menționând totodată și calitatea sa de apărător al dem­nității umane umilite de lăcomia celor bogați și nedrepți. „Acești Trei Sfinți Ierarhi, deși diferiți ca temperament, aveau în comun multe virtuți: o cultură teologică și profană vastă; o viață duhovnicească, ascetică, foarte virtuoasă; calitatea de apărători ai dreptei credințe și ai unității Bisericii, luptând împotriva ereziilor; calitatea de apărători ai fiecărei persoane create după chipul lui Dumnezeu care suferea din cauza păcatelor, colective sau personale, ale societății, care umileau demnitatea umană în cei săraci, nedreptățiți și marginalizați. Sfinții Trei Ierarhi au fost mari apărători ai prezenței lui Hristos Cel smerit în oamenii care trec prin încercări, precum și dascăli ai pocăinței și ai sfințirii vieții omului aflat pe calea mântuirii”, a concluzionat Întâistătătorul Bisericii noastre.