Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfințire de catapeteasmă la capela Batalionului 202 din Huși

Sfințire de catapeteasmă la capela Batalionului 202 din Huși

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Silviu Dascălu - 17 Octombrie 2025

Joi, 16 octombrie 2025, Prea­sfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie în capela Batalionului 202 Apărare CBRN (Intervenție la dezastre ) „General Gheorghe Teleman” din municipiul Huși. Cu acest prilej, ierarhul Hușilor a sfințit noua catapeteasmă a lăcașului de cult și pictura.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan și părintele capelan Iulian Ovidiu Corozel.

La slujbă au participat militari în termen și în rezervă, alături de lct. col. Liviu Constantin Bobeică, comandantul Garnizoanei Huși.

În cuvântul adresat celor pre­zenți, Părintele Episcop Ignatie a descris profilul spiritual al Sfântului Longhin sutașul, pomenit de Biserică în data de 16 octombrie:

„Longhin sutașul întrupează foarte bine ceea ce înseamnă un om de o verticalitate morală și un om al credinței. Eu cred că acestea ar trebuie să fie trăsăturile dominante ale fiecărui creștin, ale fiecărui cadru militar. Imaginea aceasta este folosită și de către Sfântul Apostol Pavel care-l îndeamnă pe ucenicul său, Timotei, în Epistola a II-a către Timotei, spunându-i următorul lucru: «Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Iisus Hristos. Nici un ostaș nu se încurcă cu treburile vieții ca să fie pe plac celui care strânge oaste».  Adică, Sfântul Apostol Pavel este cel care vrea să scoată în evidență că un ostaș veritabil este cel care se dedică pentru cauza sa cu întreaga sa ființă și nici un fel de cântec de sirenă nu-l poate acapara de la scopul său, scop pe care trebuie să-l îndeplinească cu adevărat.

La aceasta este chemat și creș­tinul, să fie un ostaș care, asemeni lui Longhin sutașul, să dea dovadă de verticalitate morală, de cinste, de probitate, de corectitudine și, desigur, să fie un om al credinței. Cre­dința nu ar trebui să o înțe­legem în maniera aceasta formală, în sensul că venim la biserică, aprindem o lumânare, punem un pomelnic, stăm câteva minute și cu asta am terminat cu tot ceea ce ține de modul nostru de a relaționa cu Dumnezeu. Cre­dința înseamnă căutarea întâlnirii lui Dumnezeu, sesizarea prezenței Sale, exact așa cum ne raportăm la cei din jurul nostru”.

Citeşte mai multe despre:   PS Ignatie, Episcopul Huşilor