În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Simpozionul de teologie, istorie, muzicologie și artă sacră la Cluj-Napoca
Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, instituție de învățământ teologic care sărbătoreşte anul acesta 100 de ani de la înființare, a organizat, în perioada 4-5 noiembrie, Simpozionul internaţional de teologie, istorie, muzicologie și artă sacră, cu tema generală „Păcatul - unica boală de temut: «Voiești să te faci sănătos?» (Ioan 5, 6)”.
Timp de două zile, ierarhi, zeci de profesori, teologi și oameni de cultură din țară și străinătate au dezbătut diferite teme și probleme de actualitate care se încadrează în tematica anului 2024, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.
Ediția din acest an s-a desfășurat în format hibrid, fizic și online. Deschiderea oficială a manifestării a avut loc luni dimineața, 4 noiembrie, în aula facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și a altor invitați. După deschiderea festivă, în după-amiaza zilei de luni și în decursul zilei de marți, 5 noiembrie, lucrările simpozionului au continuat atât la sediul facultății, cât și în mediul online, unde participanții s-au împărțit pe patru secțiuni: Teologie, Istorie, Muzicologie, Artă Sacră. De asemenea, a existat o secțiune dedicată și studenților doctoranzi, precum și o secțiune specială intitulată „Patimi și adicții”.
Marți seara, în aula facultății, în prezența participanților la lucrările simpozionului, a cadrelor didactice, a studenților și a altor invitați, pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, prodecanul facultăţii, a dat citire concluziilor generale ale simpozionului, referatele prezentate urmând a fi publicate într-un volum special. În continuare, Corul de cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu și arhid. prof. dr. Daniel Frumos, a susținut un concert festiv de muzică sacră și cântece folclorice.
La simpozionul internațional au fost susținute peste 100 de referate. IPS Părinte Mitropolit Andrei a susţinut prelegerea cu titlul „Să-i ajutăm pe frații noștri bolnavi sufletește și trupește”, iar PS Părinte Episcop Petroniu a susţinut prelegerea „Sănătate, boală, pastorația și îngrijirea celor bolnavi”. De asemenea, PS Părinte Benedict Bistrițeanul a vorbit despre „Hristos - medicul și doctoria. Terminologia medicală în scrierile Sfântului Efrem Sirul”.
Au fost prezenți participanți din țară și străinătate, cadre didactice universitare, cercetători și doctoranzi din mai multe țări (România, Elveția, Franța, Polonia, Marea Britanie, Germania), conform decanului facultății, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia, care a mulțumit tuturor participanților și celor implicați în organizarea manifestării științifice. Evenimentul academic a fost organizat cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și face parte din suita de manifestări științifice ale facultății, proiectate pentru anul universitar 2024-2025.