Slujire arhierească la Mănăstirea Plumbuita din Capitală

În Duminica a 6‑a după Rusalii, 12 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii Plumbuita din Capitală și al pelerinilor care i‑au trecut pragul pentru rugăciune. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La momentul rânduit, Preasfinția Sa a evidențiat că mesajul Evangheliei din Duminica a 6‑a după Rusalii arată că Mântuitorul Iisus Hristos oferă mai întâi iertarea păcatelor, iar apoi vindecarea trupească, subliniind că adevărata vindecare începe prin tămăduirea sufletului:

„Mesajul Evangheliei din această duminică este că îndată după iertarea păcatelor, Hristos oferă și vindecarea trupească. Noi, oamenii, suferim cu toții din pricina păcatelor și de aceea uneori ne și îmbolnăvim. Plata păcatelor, cum scrie în Sfânta Scriptură, este boala sau chiar moartea (cf. Romani 6, 23), dar «Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu» (Iezechiel 18, 23). Puterea de a ierta păcatele este puterea de a-i salva pe oameni de osânda veșnică. În acest sens, Sfântul Efrem Sirul spune că «Biserica este locul unde sunt salvați cei condamnați la moarte». Biserica este singura instituție din lumea aceasta care poate oferi iertarea păcatelor! Orice om păcătos, care nu se pocăiește, este un om condamnat la moarte spirituală veșnică, la despărțire de Dumnezeu, dar prin pocăință și prin iertarea păcatelor, care se dobândește prin Taina Sfintei Spovedanii sau a Mărturisirii și iertării păcatelor în Biserică, omul condamnat la moarte poate deveni un adevărat candidat la viața veșnică sau cetățean al Raiului. Puterea de a ierta păcatele, dăruită de Hristos Bisericii Sale, mai este numită «cheile Împărăției cerurilor», ale Raiului. Se folosește pluralul chei, arătând astfel că pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu omul are nevoie în același timp atât de pocăință, cât și de iertarea păcatelor, acestea fiind «cheile» mântuirii. Dacă nu urmăm această cale a pocăinței şi a iertării păcatelor și îndrăznim a primi harul Sfintelor Taine, adică Trupul și Sângele Domnului cu nevrednicie, neavând curăția sufletească necesară, nu numai că acest har nu se face lucrător, dar se poate întoarce și împotriva noastră, din pricina propriei noastre nevrednicii. Astăzi, poate mai mult decât altădată, există o asiduă căutare a sănătății trupului. Toţi suntem preocupați de starea de sănătate sau de însănătoșire. Chiar şi Biserica se roagă mai întâi pentru sănătatea oamenilor şi abia pe urmă pentru mântuirea lor. Boala şi suferinţa, deși sunt realități ale existenţei noastre pământeşti, nu îşi au originea în Dumnezeu. Ne lămurește în acest sens Sfântul Vasile cel Mare, care ne spune că: «Dumnezeu, Care a făcut trupul, n‑a făcut şi boala, tot astfel cum El, deşi a făcut sufletul, n‑a făcut nicidecum şi păcatul». Dumnezeu a creat făptura umană «bună»; denaturarea, boala, moartea, noțiuni pe care le asociem firii umane, nu au existat la început. Au apărut ulterior, ca urmare a păcatului strămoșesc al protopărinților noștri și s‑au întărit mai apoi prin păcatele tuturor oamenilor. În Evanghelia de azi, ca în întreaga Scriptură a Noului Testament, Îl vedem pe Iisus cum străbătea orașele şi satele şi vindeca orice boală şi orice neputinţă în popor. Numărul mare de vindecări ne arată cât de importantă era pentru Hristos vindecarea, cât de mult îşi arăta dragostea faţă de oameni prin vindecarea lor. Boala cea mai profundă a sufletului este păcatul, care ne desparte de Dumnezeu și care înseamnă moarte. Hristos‑Domnul este Cel Care dă viaţă: «Eu sunt Învierea şi Viaţa» (Ioan 11, 25)”, a spus ierarhul.

De asemenea, Episcopul‑vicar patriarhal a evidențiat însemnătatea duhovnicească a sărbătorii închinate Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, cinstită astăzi, 12 iulie, subliniind că aceasta reprezintă o mărturie a evlaviei poporului român față de Născătoarea de Dumnezeu și a legăturilor strânse dintre Biserica Ortodoxă Română și Sfântul Munte Athos.

„Icoana Maicii Domnului Prodromița este o mărturie a credinței și a evlaviei poporului român, pentru că icoana s‑a pictat în țara noastră, la Iași, prin post și rugăciune de către un credincios român, Iordache Nicolau, iar chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus s‑au pictat singure, în mod minunat. Această icoană este totodată și o mărturie a prezenței monahale românești la Muntele Athos, precum și o mărturie a deosebitei contribuții românești la acest centru de spiritualitate ortodoxă. «Nici un alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos, cât au făcut românii», spunea cu admirație cercetătorul bizantinolog ortodox, Porfir Uspenski. În compensație, monahii de la Sfântul Munte Athos au influențat și au susținut spiritualitatea, cultura și arta Țărilor Române. Și Mănăstirea Plumbuita din București adăpostește o icoană a Maicii Domnului Prodromița. Mănăstirea Plumbuita are două icoane prodromite: icoana Maicii Domnului Prodromița și icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul românesc Prodromu. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să trăim această sărbătoare ca pe o mare binecuvântare, ca pe o mare bucurie, pentru că Maica Domnului aduce bucurie la toată lumea, după cum auzim în cântările închinate ei. Să ne arătăm recunoștința față de Stăpâna noastră, să facem început de fapte bune, să ne rugăm mai mult, pentru că Maica Domnului a iubit rugăciunea, iar Biserica noastră are atât de multe și de frumoase rugăciuni închinate Maicii Domnului: acatiste, paraclise sau cântări de laudă. Să o rugăm pe ea să ne fie povățuitoare, ajutătoare și ocrotitoare în călătoria noastră prin această viață”.

La finalul slujbei, părintele protosinghel Justin Bulimar, starețul așezământului monahal, i‑a mulțumit Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul pentru slujire și bogatul cuvânt de învățătură.

Totodată, credincioșii prezenți s‑au putut închina la cele două icoane aflate în patrimoniul Mănăstirii Plumbuita din București: Icoana Maicii Domnului „Prodromița” și Icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul românesc „Prodromu” din Sfântul Munte Athos.