Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sprijin duhovnicesc pentru studenții din Pitești
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit joi, 28 august, Sfânta Liturghie în Paraclisul universitar din Pitești, județul Argeș, care a devenit neîncăpător pentru credincioșii piteșteni, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
Momentul slujirii ahierești a Arhiepiscopului Argeșului și Muscelului la Paraclisul universitar din Pitești a fost deosebit de înălțător, pentru că ierarhul a oficiat și slujba de sfințire a Icoanei Maicii Domnului „Sporirea minții”, rostind și rugăciunea de binecuvântare pentru dobândirea înțelepciunii de către elevi și studenți, în vederea începerii noului an școlar.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul a arătat că această icoană a Maicii Domnului îi luminează cu lumina cunoştinţei dumnezeieşti pe cei aflaţi în întunericul neştiinţei și limpezeşte mintea cea întunecată de păcate. De asemenea, a subliniat faptul că, atunci când nu-ți mai cunoști propria inimă, când nu te mai preocupi de curăția ei, de simțirea ei vie, de ceea ce ea îți poate comunica la nivel rațional, atunci nu mai ești în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele, se mai arată pe site-ul eparhiei.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a acordat o Diplomă de excelență conf. dr. ing. Alin Gheorghiță Mazăre, vicepreședinte al Senatului Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești, pentru promovarea valorilor spirituale și culturale, precum și pentru susținerea activităților educaționale și misionare ale Paraclisului universitar din Pitești.
Totodată, a fost anunțat și programul liturgic al Paraclisului universitar: în fiecare lună, în ultima zi de joi, de la ora 18:00, se vor oficia Acatistul Maicii Domnului „Sporirea minții” și Taina Sfântului Maslu.



.jpg)
