Sufletul înviază prin pocăință din moartea spirituală

În Duminica a 34‑a după Rusalii, a pildei Întoarcerii fiului risipitor (Luca 15, 11‑32), 8 februarie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală din București. Preafericirea Sa a arătat că această parabolă evanghelică are o legătură deosebită cu taina Pocăinței sau a Mărturisirii și iertării păcatelor.

Punctând legătura dintre pilda Întoarcerii fiului risipitor și spovedania, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: „Treptele ridicării duhovnicești din păcat, pe care le‑a urmat tânărul risipitor, sunt treptele esențiale ale pocăinței sau ale spovedaniei”.

„Evanghelia Duminicii a 2‑a din perioada Triodului ne învață 4 adevăruri: cum să ne pocăim; cât de mari sunt darurile și bucuria iertării păcatelor; cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufletește și cât de frumoasă este starea sufletului omului împăcat cu Dumnezeu”, a arătat Patriarhul României.

Iubirea părintească a lui Dumnezeu

Preafericirea Sa a explicat că personajele din această pildă reprezintă atât grupuri de persoane istorice, dar și stări sufletești diferite.

„Această pildă ne descoperă, în același timp, valoarea pocăinței omului păcătos, iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl și bucuria iertării păcătosului care se pocăiește deoarece tatăl despre care se vorbește în Evanghelie reprezintă iubirea părintească a lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Unii dintre Sfinții Părinți latini, ca Sfântul Ambrozie, Fericitul Augustin și apoi Petru Hrisologul, Episcopul Ravenei, consideră că fiul cel mare reprezintă poporul lui Israel, păstrător al Legii lui Moise, iar fiul cel tânăr reprezintă neamurile păgâne. Însă Sfântul Chiril al Alexandriei nu este de aceeași părere, ci spune că Domnul Iisus Hristos a prezentat această parabolă fariseilor și cărturarilor care‑L acuzau că șade la masă cu păcătoșii. A prezentat parabola pentru a arăta că nu trebuie să îi judece pe cei păcătoși, ci să se bucure de pocăința lor, spune Sfântul Chiril al Alexandriei în Comentariul său la Evanghelia după Sfântul Luca, în omilia 107. Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că fiul risipitor poate fi chiar un creștin care a păcătuit după Botez, dar se pocăiește sincer și primește iertarea păcatelor și mântuirea. Cei doi fii reprezintă două atitudini ale omului în general față de Dumnezeu, nu poporul lui Israel și neamurile”, a evidențiat Preafericirea Sa.

Când libertatea devine autodistructivă

Fiul cel tânăr a făcut experiența libertății ca înstrăinare de tatăl său, care l‑a condus la autodistrugere: „Când libertatea omului devine autodistructivă, înțelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăință, la schimbare. Țara îndepărtată în care s‑a dus fiul, cum se spune la Luca (cap. 15), reprezintă îndepărtarea sau înstrăinarea omului de Dumnezeu Tatăl și de starea libertății lui în comuniune cu Dumnezeu. Țara aceasta este spațiul nedefinit al uitării și înstrăinării omului de Dumnezeu și al vieții egoiste fără repere spirituale comunitare. Omul ajuns în această stare consideră că libertatea de a deveni rob pătimaș al simțurilor definește propria sa persoană ca fiind matură și autonomă”.

Mare prețuire a pocăinței

Cu totul surprinzătoare este atitudinea tatălui față de fiul pierdut și revenit spre casă, pe care îl copleșește cu iubire și daruri: „Tatăl nu a așteptat ca fiul său care se pocăiește să ajungă acasă și să bată în ușă, ci a pornit în grabă spre el alergând, spune Evanghelia, în întâmpinarea lui, l‑a îmbrățișat și l‑a sărutat ca semn de mare prețuire a pocăinței acestuia și al iubirii părintești. Când un păcătos se întoarce spre Dumnezeu și face primii pași ai pocăinței, Dumnezeu, alergând, îi iese în întâmpinare. Mâinile lui Dumnezeu Tatăl pe care le întinde să‑l îmbrățișeze pe omul care se pocăiește sunt lucrările sfinte ale Bisericii lui Hristos, și anume primirea pocăinței omului păcătos și dăruirea iertării păcatelor. Prin aceste lucrări sfinte primesc mântuirea toți oamenii căzuți în păcate și înstrăinați de Dumnezeu și de semenii lor dacă se pocăiesc sincer și din adâncul inimii lor”.

Simbolismul darurilor primite

De asemenea, Preafericirea Sa a explicat simbolismul darurilor pe care fiul risipitor pocăit le primește de la tatăl său. „Sfânta Evanghelie ne spune că tatăl fiului risipitor, după ce a primit cu bucurie pocăința acestuia, a poruncit slugilor sale să îl îmbrace cu haina cea dintâi, să îi dea inel în mână și încălțăminte nouă în picioarele lui. Haina cea nouă a iertării părintești simbolizează luminarea sau curățirea sufletului de stările lui întunecoase imprimate de păcate. Această haină exprimă legătura dintre Sfânta taină a Botezului, din apă și din Duh, cu Sfânta taină a Pocăinței, numită și «botezul lacrimilor». Inelul de aur pus în mână simbolizează reînfierea prin har a omului înstrăinat de Dumnezeu prin păcat. Mai precis, inelul de aur este semnul reprimirii omului care se pocăiește în iubirea deplină, neîntreruptă, nediminuată și neschimbătoare a lui Dumnezeu, iubire prezentă în lucrarea vindecătoare și sfințitoare a Bisericii lui Hristos. Inelul are formă de cerc, care înseamnă plinătatea, și are continuitate, deci este o iubire deplină și neîntreruptă. Încălțămintea nouă pe care o primește fiul risipitor după ce s‑a pocăit înseamnă harul sau ajutorul primit de la Dumnezeu pentru a călca peste spinii ispitelor păcătoase și de a merge pe calea mântuirii, adică pe calea iubirii smerite față de Dumnezeu și față de semeni. Vițelul cel îngrășat care a fost înjunghiat pentru ospățul bucuriei simbolizează Taina Sfintei Euharistii”, a subliniat PF Părinte Patriarh Daniel.