Sutașul preînchipuie popoarele care vor veni la Hristos

La finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședin­ței Patriarhale în Duminica a 4-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură pe marginea Evangheliei duminicale a vindecării slugii sutașului (Matei 8, 5-13). Patriarhul României a rezumat învă­țătura esențială a acestui text, arătând că „iubirea milostivă și vindecătoare a lui Hristos trezește în păgâni credință puternică”.

În debutul cuvântului de învățătură, Preafericirea Sa a evidențiat aspectul misionar al minunii săvârșite de Mântuitorul: „Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii ne relatează cum Domnul Iisus Hristos a vindecat în Capernaum pe servitorul sau sluga unui sutaș sau centurion roman. Această minune are un înțeles profund filantropic și, în același timp, un înțeles misionar. Vindecarea unui om bolnav de alt neam decât cel evreu și de altă religie decât cea mozaică are un înțeles misionar simbolic, anume faptul că ea prevestește că Evanghelia lui Hristos va fi propovăduită în toată lumea, la toate popoarele, pentru că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii. Domnul Iisus Hristos le arată acum ucenicilor Săi că poate descoperi credință puternică și în alte popoare în afară de cel evreu. Văzând credința mare a sutașului, Domnul zice: «Mulţi de la Răsărit şi de la Apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor». Această profeție nu se va împlini într-un viitor îndepărtat, ci ea începe a se împlini chiar acum, când Iisus laudă credința sutașului roman. Centurionul făcea parte din trupele romane de ocupație ale Țării Sfinte. Sutașul roman era, prin tradiție, un politeist, deoarece romanii se închinau mai multor zei, dar printre ei s-au găsit și oameni care admirau persoana, învăță­tura și minunile Domnului Iisus Hristos. Astfel, unii dintre militarii romani au crezut în El. Sutașul din Evanghelia de astăzi preînchipuie etniile sau popoarele diferite de poporul Israel care vor veni la Hristos, vor crede în El și se vor mântui. Vor crede în El și se vor mântui mulți oameni care nu se consideră popor ales sau superiori altor oameni, «iar fiii Împărăţiei», spune Iisus, «vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară», adică cei întâi chemați la mântuire se vor lipsi de comuniunea veșnică de viață și iubire cu Iisus Hristos din Împărăția cerurilor”.

Părintele Patriarh Daniel a subliniat apoi compasiunea remarcabilă de care centurionul roman a dat dovadă față de un subordonat al său: „Deși sutașul are în subordine o sută de soldați și poate să înlocuiască un soldat bolnav cu unul sănătos, totuși el este preocupat de sănătatea servitorului său când acesta se îmbol­năvește. În fața lui Iisus, sutașul exprimă sufe­rința servitorului său care nu se poate deplasa pentru a cere vindecare. Un centurion roman acordă atât de multă atenție unui servitor al său, încât credința izvorâtă din iubire milostivă față de el este lăudată de Iisus în auzul tuturor. Acest sutaș este un om bun la suflet și plin de compasiune, adică pătimește împreună cu cel bolnav și suferă împreună cu cel suferind, iar această bunătate milostivă a lui îi dă curaj să Îi ceară vindecarea servitorului său lui Iisus, deoarece auzise că Acesta a vindecat o mulțime de bolnavi. Solidaritatea lui cu omul aflat în suferință ne arată adevărul că dincolo de funcțiile diferite în societate și de stările vieții, ceea ce contează în primul rând sunt demnitatea umană, valoarea fiecărui om în fața lui Dumnezeu chiar și atunci când omul nu mai este activ sau productiv din cauza bolilor ori a vârstei prea îna­intate. În fața bolii care îl chinuia pe servitorul său, sutașul nu poate face nimic. De aceea, el merge la Iisus, Doctorul sufletelor și al trupurilor. Văzând compasiunea sutașului față de servitorul său, adică mila și grija stăpânului față de slugă, Domnul îi spune: «Venind, îl voi vindeca». Domnul îi răspunde cu bunătate mai ales pentru că sutașul nu îi cerea ceva pentru sine însuși, ci pentru un om care nu îi este rudă și nici superior, ci un simplu subordonat. Când sutașul aude că Iisus are intenția să vină în casa lui, Îi spune îndată: «Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu». Cuvintele acestea arată smerenia, dar și prudența lui, pentru că știa că orice evreu care intră în casa unui păgân politeist va suporta vorbirea de rău a celorlalți evrei”.

În continuare, Patriarhul României a arătat că virtuțile pe care Mântuitorul le-a descoperit în sufletul sutașului L-au determinat să îi împlinească îndată rugăciunea: „Domnul Iisus Hristos are cuvânt vindecător, dătător de viață. Cuvântul Său vindecător este mântuitor sau salvator, adică îl ridică pe om din starea de boală la starea de sănătate, din păcat la sfințenie și din moarte la viață. Înțelegând modul de a gândi al sutașului, Domnul exclamă: «Nici în Israel n-am găsit atâta credință». Mântuitorul descoperă o credință puternică la un om de alt neam și de altă religie. În realitate, sutașul și-a abandonat religia păgână, ineficientă, și s-a apropiat de Domnul Iisus Hristos pe care L-a mărturisit a fi vindecător. De aceea, Domnul i-a împlinit imediat cererea sutașului prin cuvintele «Du-te, fie ţie după cum ai crezut», iar lucrarea cuvintelor lui Iisus a fost aceasta: «Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela». După ce Domnul a descoperit în sufletul suta­șului multă iubire milostivă, smerenie adâncă și credință puternică, îi dăruiește și bucuria vindecării servitorului său”.

În încheiere, Preafericirea Sa a exprimat învățătura de bază pe care Biserica a desprins-o din acest text evanghelic: „Evanghelia de astăzi ne arată importanța rugăciunii pentru alții, mai ales când oamenii sunt atât de bolnavi, încât nici nu mai pot să se deplaseze la biserică sau să se roage pentru ei înșiși. Având iubire smerită și milostivă pentru semeni, oamenii cu adevărat credincioși devin ei înșiși glasul durerii celor care nu-și mai pot exprima în cuvinte suferința și dorința de vindecare. De aceea, cei milostivi se fac rugători pentru sănătatea și mântuirea semenilor lor bolnavi. În acest sens, Biserica a învățat mult de la sutaș și de la alții asemenea lui. Biserica ne cere să ne rugăm pentru toți bolnavii, pentru toți cei suferinzi, pentru cei care știu și pentru cei care nu știu să se roage, pentru cei care vin și pentru cei care nu mai vin la biserică, ci zac în pat, fie în propria casă, fie în spitale sau în alte locuri. Întrucât rugăciunea pentru alții este vindecătoare de suferință și singurătate, Biserica ne cheamă să participăm la toate slujbele, la rugăciunile ei pentru cei bolnavi, precum și la ajutorarea materială și spirituală a bolnavilor”.