„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Târnosirea noului lăcaș al Mănăstirii „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia
Noua biserică a Mănăstirii „Hristos Pantocrator”- Alba Iulia a fost târnosită, în Duminica a 4-a după Rusalii, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Arhiepiscopia Alba Iuliei a fost în sărbătoare duminică, 18 iulie, cu ocazia sfinţirii noii biserici a Mănăstirii „Hristos Pantocrator”. La finalul slujbei de sfințire, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un cuvânt de învățătură în care a reliefat semnificațiile teologice ale ritualului de târnosire și însemnătatea rânduielii oficiate, explicând credincioșilor prezenți formulele liturgice și textele biblice care au fost citite. De asemenea, ierarhul a tâlcuit semnificațiile evangheliilor citite, apoi a menționat câteva aspecte istorico-teologice ale procesiunii de înconjurare a locașului de închinare, după care a expus tipicul spălării și îmbrăcării Sfintei Mese a Sfântului Altar.
Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârşite în prezența a numeroși clerici și credincioși din Eparhia Alba Iuliei de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Sfânta Liturghie a fost sâvârşită în pridvorul deschis al Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Mina”.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, Preasfințitul Părinte Episcop Paisie Lugojanul a rostit un cuvânt de învăţătură pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, evidențiind credința și smerenia de care a dat dovadă sutașul roman în convorbirea cu Mântuitorul Iisus Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de către Corala „Reîntregirea”, formată din elevi seminariști, studenți teologi, preoți și diaconi, condusă de către preotul prof. dr. Nicolae Topîrcean.
În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a adus mulţumiri ctitorului Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Mina”, Mihai Oancea. De asemenea, ierarhul a adresat mulțumiri tuturor celor care s-au ostenit și au contribuit moral și material pentru edificarea ansamblului arhitectonic al Mănăstirii „Hristos Pantocrator”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu și Preasfințitului Părinte Episcop Paisie Lugojanul pentru prezența la acest eveniment important din viața Eparhiei Alba Iuliei, precum și tuturor credincioșilor prezenți.
„După mulți ani de muncă încordată, iată-ne ajunși la capătul lucrărilor desfășurate în Mănăstirea Hristos Pantocrator. Pe de o parte, aceste lucrări au culminat cu Centrul cultural-misionar unde se vor evidenția valorile sacre ale patrimoniului nostru etnic. Iar pe de altă parte, lucrările au fost încununate cu locașul bisericesc dedicat Sfântului Mare Mucenic Mina. Împodobită ca o mireasă, superba casă a Domnului a primit pecetea sfințeniei. Cete de credincioși au venit la această oază duhovnicească spre a gusta aici, ca dintr-un izvor, apa vie a credinței mântuitoare și a harului sfințitor. Sublimitatea serviciului liturgic, pontificat de Părintele Mitropolit Laurențiu, euforia sufletească a pelerinilor și entuziasmul lor dinamic pentru Hristos, Mirele Bisericii, au conferit sărbătorii de astăzi un nimb pascal. De aceea, simțim, acum, impulsul lăuntric de a exclama: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea» (Psalm 117, 24)”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu.
Mihai Oancea, ctitorul noii biserici, a primit – la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu – Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ca semn al prețuirii și binecuvântării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru edificarea noii biserici a Mănăstirii „Hristos Pantocrator”. De asemenea, Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte, a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu Ordinul „Credință și Unire”.
La eveniment au fost prezente numeroase oficialități centrale și locale, un număr impresionant de clerici din cele 10 protopopiate ale eparhiei și sute de credincioși de pe cuprinsul județelor Alba și Mureș, dar și din alte zone ale țării. Dintre reprezentanții autorităților publice prezenți la eveniment s-au aflat Nicolae Albu – prefectul județului Alba, Mara Togănel – prefectul județului Mureș, Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba, Gabriel Pleșa – primarul municipiului Alba Iulia.
Noua biserică ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Mina a fost ridicată între anii 2015-2021, ctitor fiind Mihai Oancea. Construită în stilul arhitectural al bisericilor românești, cu accente arhitecturale de inspirație brâncovenească și neo-românească, noul locaș de închinare domină, prin așezarea sa centrală, întregul ansamblu monahal. Biserica a fost pictată în frescă de către pictorii Alexandru Crișan și Eduard Kara. În această biserică se află icoana Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, adusă de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, și racla cu o parte din moaștele Sfântului Vasile cel Mare.