În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Teză de doctorat despre sensul vieții
Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan Iași a găzduit luni, 29 septembrie, ședința publică de susținere a tezei de doctorat cu titlul „Despre sensul vieții. Un dialog actual cu filosofia pornind de la reflecțiile teologice ale Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae”. Lucrarea, alcătuită de prof. Ciprian Răzvan Apostol, și-a propus să prezinte posibilitatea unui dialog între teologia creștină și reflecția filosofică contemporană asupra sensului vieții.
La evenimentul academic au luat parte profesori ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, cadre didactice, rude și prieteni ai candidatului la titlul de doctor în teologie. Comisia științifică a fost formată din pr. prof univ. dr. Ion Vicovan - președinte, pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa - îndrumător, prof. univ. dr. Ștefan Afloroaei de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pr. prof. univ. dr. Vasile Răducă de la Universitatea din București și pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie de la Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj- Napoca - referenți.
Spre finalul întâlnirii, după aprecierile și recomandările făcute de către comisia de doctorat, candidatul a depus jurământul de fidelitate față de Biserica Ortodoxă Română, primind totodată titlul de doctor în teologie, având calificativul summa cum laude.



.jpg)
