În paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârşit joi, 11 decembrie, slujba hirotesiei întru duhovnic pentru unsprezece preoţi din
Un deceniu de misiune pentru Grupul psaltic „Theologos” din Baia Mare
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare a avut loc, în data de 7 decembrie, un concert de muzică psaltică, în cadrul evenimentului aniversar al Grupului psaltic „Theologos”, cu ocazia împlinirii a unui deceniu de la înființare și de activitate misionară în slujba muzicii bizantine în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. Grupul a fost înfiinţat în urmă cu 10 ani, de către teologul Adrian Dobreanu, în prezent preot în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Săcălășeni. De atunci, Grupul psaltic „Theologos” este o prezență constantă la Sfintele Liturghii arhierești. Alături de membrii Grupului psaltic „Theologos, dirijați de pr. Adrian Dobreanu - fondator și dirijor emerit și președintele Asociației Culturale „Theologos”, și de către psaltul Denis‑Cristian Damaschin Sulițanu, actualul dirijor, au mai concertat Grupul psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, condus de prof. Vlad Pop, și Grupul psaltic „Anastasios”, condus de dr. Iustinian‑Ioachim Simion.
„Este o aniversare, sunt 10 ani de când Grupul psaltic al Episcopiei noastre își desfășoară activitatea. Dacă ne gândim în profunzime la rădăcinile pe care am putea să le găsim în pământul Maramureșului pentru ce înseamnă muzica bizantină, am putea să ne ducem cu mintea în urmă cu peste șase secole, la Mănăstirea Perii Maramureșului, de la 1391, stavropighie constantinopolitană, care, ținând de Patriarhia de Constantinopol, cu siguranță, voievozii din Dinastia Drăgoșeștilor au trimis tineri din Maramureș, monahi de la mănăstire, ctitoria lor, la Constantinopol ca să deprindă cântul bizantin, imnografia bizantină, cântarea bizantină și credem că în acea perioadă și până pe la 1700, cât a existat această mănăstire, până a fost desființată și distrusă de dușmanii Ortodoxiei românești din Maramureș, acolo a fost școală, școală de caligrafie, școală de tipărituri, tipografie, școală de cântăreți bisericești, școală de muzică și acolo sunt rădăcinile muzicii noastre bizantine în Maramureș”, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Consiliul Județean și Primăria Municipiului Baia Mare au oferit diplome aniversare, iar Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a distins Grupul psaltic „Theologos” cu Medalia culturală „Nicolae Steinhardt”, care a fost înmânată și celorlalte două grupuri invitate. Ierarhul, autoritățile locale și dirijorii prezenţi au primit „Placheta Aniversară” a Asociației culturale „Theologos”.






.jpg)
