În Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat joi, 18 decembrie, concertul de colinde „Steaua de la Răsărit” susținut de Corul „Cantate Domino” al
Vestitori ai Nașterii Domnului la reședința mitropolitană din Sibiu
Cete de colindători au sosit miercuri, 17 decembrie, la reşedinţa mitropolitană din Sibiu pentru a vesti Naşterea Domnului şi pentru a primi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Primii colindători au fost monahii de la Mănăstirea „Sfântul Dimitrie” din Sighişoara, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat încă o dată legătura duhovnicească între acest aşezământ monahal şi Mitropolia Ardealului, realizată încă din vremea regretatului stareţ arhim. Ghelasie Ţepeş şi întărită acum prin mijlocirea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop și a Sfântului Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, după cum relatează Mitropolia Ardealului.
A colindat apoi corul tinerilor din cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Sibiu, dirijat de tânărul teolog Narcis Ciobanu și reprezentat de președinta organizației, Mara Cotruță, care a oferit ierarhului un buchet de flori.
„Ați reușit să readuceţi bucuria întâlnirii în perioada premergătoare Nașterii Domnului prin colindele frumoase pe care le‑aţi interpretat. (...) Vreau să vă felicit pentru munca voastră”, a spus ierarhul.
Un grup de elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Brașov, însoțiți de pr. Ionuț Marcel Pop, directorul instituţiei, și de alte cadre didactice, au colindat şi au primit binecuvântarea ierarhului.
„Bucuria este mare când mă reîntâlnesc cu directorul, cu profesori și elevi de la seminarul cel mai prețuit din Arhiepiscopia noastră. Ați primit acum un mare dar, pentru că sunteţi ocrotiţi de un mare teolog care a fost trecut în rândul sfinților și vă aflaţi şi aproape de locul unde s‑a născut Părintele Dumitru Stăniloae, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Vă puteți bucura de modelul pe care vi‑l oferă și de înălțimea teologiei la care trebuie să tindeți”, a spus Părintele Mitropolit Laurenţiu.
Seara a fost încheiată de corul preoților din Protopopiatul Săliște, însoţiți de protopopul de Săliște, pr. Petru Toader Damian. Cetele de colindători au primit din partea ierarhului calendare, agende, iconiţe şi alte daruri, însoţite de binecuvântarea arhierească şi recunoştinţa pentru dragostea lor faţă de tradiţiile străbune.






.jpg)
