Viața parohiilor: 20 de copii necăjiţi mănâncă la cantina Bisericii „Sfântul Gheorghe“, din Bacău

▲ De zece ani, Cantina „Samarineanul milostiv“, de la Biserica „Sfântul Gheorghe“, din Bacău, oferă zilnic, pe parcursul anului şcolar, mâncare pentru copiii care învaţă la şcolile din apropierea bisericii ▲ Poveştile lor sunt dintre cele mai triste ▲ Acest proiect este susţinut cu forţe proprii ▲

Pe parcursul anului şcolar, aproximativ 20 de copii nevoiaşi iau masa de prânz la Cantina „Samarineanul Milostiv“ de la biserica „Sfântul Gheorghe“, din municipiul Bacău. Este o cantină despre care nu s-au auzit prea multe prin oraşul de pe malul Bistriţei.

S-a înfiinţat la iniţiativa preotului paroh Vasile Radu, pusă în aplicare în urmă cu câţiva ani, cu scopul de a răspunde creştineşte la provocările timpului în care trăim. Gândindu-se cum i-ar putea ajuta pe elevii buni la învăţătură, cuminţi şi motivaţi, părintele Radu Vasile, susţinut de ceilalţi preoţi slujitori şi de enoriaşii parohiei „Sfântul Gheorghe“, a reuşit să menţină, an de an, zi de zi, pe toată durata cursurilor şcolare, Cantina „Samarineanul milostiv“, exclusiv pentru elevii de la şcolile aflate în apropierea bisericii.

Nu este uşor să fii consecvent cu o asemenea iniţiativă. Să oferi o masă caldă zilnic, pentru aproape 20 de elevi, cu două feluri de mâncare şi desert, fără a beneficia decât de propria finanţare, poate părea o misiune imposibilă pentru unii şi o investiţie fără miză pentru alţii. Însă, la biserica din cartierul Orizont, acest lucru este nu doar posibil, ci şi firesc. Şi nu de un an, doi, ci de aproape un deceniu. Totul, graţie celor care trăiesc aici şi-L iubesc pe Dumnezeu, adică Îl regăsesc în chipurile copiilor necăjiţi şi împovăraţi de griji, care merită mai multă atenţie din partea noastră. Iar la Biserica „Sfântul Gheorghe“, oamenii vin pentru a dărui.

Copiii navetişti

Am stat de vorbă cu doar câţiva dintre copiii care vin zilnic la Cantina „Samarineanul milostiv“, pentru a gusta mâncarea caldă pe care acasă n-o au.

Pentru Andrei şi Mihăiţă, călătoria în aglomeraţie, cu teama de a nu fi furaţi sau bătuţi, şi agitaţia de a nu scăpa maşina care îi duce acasă după orele de şcoală, au devenit, de câţiva ani, firescul existenţei celei de toate zilele. Cei doi fraţi s-au obişnuit să facă zilnic naveta din Letea Veche până la Bacău, unde se străduiesc să desluşească buchiile cărţii la Şcoala nr. 10. Nu este deloc uşor, în condiţiile în care alţi copii de vârsta lor se joacă liniştiţi, acasă, fără a avea habar ce înseamnă să călătoreşti, în fiecare dimineaţă, cu microbuzul, până în oraş, după care să iei autobuzul până la şcoală. Cel mare poartă grija fratelui mai mic, când traversează strada, mutând dintr-o maşină în alta rucsacul de elev, supraîncărcat de cărţi şi caiete. Acesta este un traseu devenit obişnuinţă pentru micuţii al căror tată este bolnav şi pensionar, iar mama se chinuie să le aducă cele de trebuinţă muncind într-o fabrică de confecţii.

Nici pentru Mihăiţă P., din Bacău, viaţa nu are o culoare mai frumoasă. Are 11 ani, iar pentru el, mama înseamnă doar vise din poveşti şi filme, nu pentru că aceasta a murit, ci pentru că refuză să mai ia contactul cu propria familie. Supravieţuieşte, alături de ceilalţi frăţiori, doar susţinuţi de un tată pensionat pe caz de boală.

Dragoş, elevul crescut şi educat de bunici, îşi aşteaptă mama să vină acasă să-şi vadă singurul copil. „Mama mea a plecat în Italia, la muncă, şi n-am mai văzut-o de vreo trei ani“, după cum ne-a mărturisit micuţul, al cărui tată lucrează de dimineaţă până seara, neavând suficient timp pentru a sta alături de el.