După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Ziua Marinei Române la malul Mării Negre
Municipiul Constanța a fost gazda celei de-a 123-a ediții a Zilei Marinei Române, prilej de celebrare a curajului, dăruirii și profesionalismului marinarilor români.
Ceremonia oficială a început cu întâmpinarea invitaților și trecerea în revistă a Gărzii de Onoare. Au urmat ridicarea pavilionului național, geacul și marele pavoaz, la bordul navelor militare, în acordurile Imnului de Stat al României, însoțite de 21 de salve de tun, simbol al respectului și mândriei față de Forțele Navale Române.
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat un Te Deum, aducând binecuvântarea și omagiul Bisericii celor care slujesc pe mare: „Este o mare sărbătoare pentru marinarii români, dar și pentru întreaga țară. Uniforma marinarilor este cea mai frumoasă și mai luminoasă, pentru că ocrotitoarea acestora este Maica Domnului. De aceea, marinarii poartă această culoare albă, imaculată, fiind ocrotiți de Maica Vieții și a Luminii. Să ne bucurăm de această zi, fiindcă Maica Domnului ne ocrotește pe toți sub acoperământul ei”.
Prim-ministrul României, Ilie-Gavril Bolojan, a adresat tuturor marinarilor prezenți un cuvânt de felicitare.
Festivitățile au inclus și exerciții navale demonstrative, care au evidențiat profesionalismul echipajelor și pregătirea continuă a Forțelor Navale Române, consolidând sentimentul de mândrie națională și angajamentul față de securitatea țării.
Ziua Marinei Române rămâne o sărbătoare a curajului, dăruirii și spiritului marinăresc, celebrată anual la 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor români.



.jpg)
