Rugăciunea e lucrătoare când îndeplinim câteva condiții

Nici o făptură de pe acest pământ, cu excepția omului, nu s-a învrednicit din partea lui Dumnezeu de un așa mare dar precum cel al rugăciunii.

Rugăciunea reprezintă dovada că suntem persoane capabile de dialog cu Ființa absolută, că avem posibilitatea îndumnezeirii noastre.

Da, am fost zidiți din nimic, dar suntem chipuri ale lui Dumnezeu care caută la nesfârșit asemănarea cu Creatorul.
Paradoxal, rugăciunea este și simțirea neîncetată a neputinței noastre, altfel spus, a sărăciei noastre duhovnicești care devine bogăție prin venirea harului în sufletele noastre. Sigur, avem nevoie să ne rugăm, dar e important să știm și cum să o facem eficient. Rugăciunea e lucrătoare în viața noastră când îndeplinim următoarele condiții: nu suntem vicleni, necredincioși sau fără râvnă.

Atunci când stăm, chiar în bise­rică, ca niște slăbănogi cu sufle­­tul, când duhul nostru nu arde, ce folos putea avea de la rugăciunea noastră?

Nici oamenii nu pun mare preț când le facem vreun bine cu răceală, din obișnuință. Dar Dumnezeu? Și nu-i vorbă că-I facem Lui vreun bine rugându-ne, ci nouă înșine. Din partea Lui, Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile noastre, dar Se bucură când zidirea Sa se îndreaptă spre El și-I vorbește.

Am pomenit mai înainte de anu­mite condiții pentru ca rugăciu­­­nea noastră să aibă rezultate. Să nu deznădăjduim dacă nu le împlinim la un moment dat. Să ne aducem aminte că atunci când un om rău vine cu rugă­min­te la un om bun, blând și smerit, pentru mai bună reușită încearcă să se asemene acestuia. Așa și creștinul, îndrăznind a se ruga Domnului sau Maicii Sale Prea­curate ori îngerilor sau sfinților, va trebui și va ajunge treptat să se asemene după putință Domnului Însuși, Maicii Sale, îngerilor și sfinților. În aceasta stă taina apropierii de Dumnezeu și a grabnicei auziri a rugăciunilor noastre. Să nu ne amăgim, ne-o spune chiar Apostolul Pavel: „Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui” (Romani 8, 9). Deci, Dom­nul caută între noi pe cel aseme­nea Lui și înrudit cu El, ca să aibă pe ce să se altoiască harul Său. Să ajute Dumnezeu să fim vase vrednice de a primi darurile dumnezeiești pe care Hristos așteaptă să ni le împăr­tă­șească zi de zi, clipă de clipă.

(Preluare din Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Sophia, 2011)