Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„12 ani de păstorit Ortodoxia românească”
Sărbătorirea a 12 ani de când Părintele Patriarh Daniel este Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române nu a trecut neobservată în presa românească. Una dintre publicațiile care au consemnat momentul este „Evenimentul zilei”, sub semnătura lui Cristian Tănase. Articolul începe cu vorbele rostite de către Papa Francisc cu ocazia vizitei în România: „Aveți un mare Patriarh, un om cu o inimă mare, un mare învățat. El cunoaște mistica părinților deșertului, mistica spirituală. A studiat în Germania și este, de asemenea, un om al rugăciunii. E ușor să te apropii de Daniel! Am vorbit ca frații”.
Același ziar rememorează în continuare „cine este omul care a ridicat Catedrala Neamului, care l-a adus pentru prima dată în România pe Preafericitul Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, dar l-a întâmpinat și pe Papa Francisc în vizita sa de anul acesta din țara noastră”.
Articolul reamintește că Dan-Ilie Ciobotea s-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș. A urmat Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu, apoi a fost îndrumat la doctorat de părintele Dumitru Săniloae, iar când a hotărât să intre în monahism, i-a fost naș de călugărie părintele Cleopa Ilie. În data de 6 august 1987, a îmbrăcat haina monahală la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț, și a primit numele de călugărie Daniel.
Cristian Tănase subliniază că Preafericitul Părinte Daniel este primul Patriarh învestit după căderea comunismului, după ce în 12 februarie 1990 fusese ales de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, iar pe 7 iunie 1990 Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, mitropolie pe care a păstorit-o 17 ani până când a devenit Patriarh al României, în data de 12 septembrie 2007, și întronizat la 30 septembrie 2007.