150 de ani de la fondarea Bibliotecii Academiei Române

Sărbătorim anul acesta 150 de ani de la fondarea Bibliotecii Academiei Române. Biserica Ortodoxă Română a fost prima instituție care și-a adus contribuția la dezvoltarea fondului bibliografic al Bibliotecii Academiei Române, și asta pentru că, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, „lumea Bisericii continuă să deţină locul I ca pondere în masa publicului cititor românesc, bazându-se pe tradiţia şi monopolul avut până acum în domeniul culturii, atât ca beneficiari, cât şi creatori, pe resursele materiale de care se bucură”.

De referință rămân exponatele prezentate în cadrul ex­po­ziției „Biblioteca Academiei Române - tezaur de cunoaștere”, din rândul cărora se disting: Liturghierul slavonesc al ieromonahului Macarie din 1508, cea mai veche carte tipărită în Țările Române, descoperită la Mănăstirea Bistrița-Vâlcea, Triodul-Penticostar slavonesc din 1558, tipărit de diaconul Coresi la Târgoviște, Învățături pentru așezământul mănăstirii Tuturor Sfinților (1713), Didahiile Sfântului Mitropolit Antim Ivireanul în manuscris (1722-1724), Slujbelnicul arhieresc din secolul XVII ori Tetraevangheliarul din 1643 de la Mănăstirea Căldărușani.

Pe lângă valorile patrimoniale care fac obiectul expoziției mai sus amintite, colecția Bibliotecii Academiei Române s-a îmbogățit în decursul timpului și cu Evangheliarul tipărit de Macarie în 1512, acestuia adăugându-i-se mai târziu Evangheliarul românesc tipărit de diaconul Coresi în 1561, la Brașov, carte descoperită de Episcopul Gherasim Timuș al Argeșului și de Constantin Erbiceanu la Mănăstirea Ciolanu în 1888.

Psaltirea românească, tipărită de diaconul Coresi în 1570, este dăruită de asemenea Bibliotecii Academiei Române, de către Episcopul ardelean Vasile Mangra.

O tipăritură de referință pentru secolul al XVII-lea o constituie Pravila de la Govora, tipărită în 1640 și dăruită Bibliotecii Academiei Române de către Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu și de arhimandritul Nifon Bălășescu.

Mitropolitul Iosif donează de asemenea Cartea românească de învățătură a Mitropolitului ­Varlaam al Moldovei, tipărită la Iași în 1643, alte exemplare din această lucrare fiind donate de Epis­copul Romanului Melchisedec Ștefănescu și de Episcopul Ghenadie Enăceanu al Râmnicului.

Demne de remarcat rămân și donațiile Episcopului de Buzău Dionisie Romano, cu alese preocupări bibliofile, al cărui fond de carte este considerat ca stând la baza înființării Bibliotecii Academiei Române, acesta donând în 1868 un număr de 73 de cărți din secolele XVI-XVII, drept care este ales ca prim membru de onoare al Societății Academice Române, iar după mutarea sa la veșnicele locașuri în 1873, vasta sa bibliotecă, cuprinzând 7.000 de volume și peste 400 de manuscrise, este dăruită Academiei Române de Ministerul Cultelor și Instruc­țiunii Publice la 17 septembrie 1897.

La loc de cinste în cadrul colecțiilor Bibliotecii Academiei Române se află Psaltirea în versuri a Mitropolitului Dosoftei, tipărită la Uniev în 1673 și Evanghelia greco-română din 1693, tipărită de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, la București, donate și ele de chiriarhul Buzăului.

Manuscrisele vechi românești din colecția Episcopului Dionisie au constituit, de asemenea, izvoare de primă mână în cercetările întreprinse ulterior în domeniul istoric, folcloric, lingvistic și literar, evidențiindu-se miscelaneele de literatură monahală și cele cu conținut istoric mai ales în privința Istoriei Țării Românești, Tetraevanghelul copiat în 1686, Slujbelnicul arhieresc din 1799 și două vocabulare de la sfârșit de secol XVIII, avându-l ca autor pe Ienachiță Văcărescu: Vocabularul român-german și Vocabularul ­româno-turc.

Șirul ierarhilor care s-au remarcat prin contribuții importante la dezvoltarea fondului bibliografic al Bibliotecii Academiei Române a continuat prin donațiile consistente ale învățatului Episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului, primul ierarh român ales ca membru activ al „Societății Academice”, devenită în 1879 Academia Română, care a donat prin testament Academiei Române: 2.511 volume, 82 de manuscrise și 114 monede.

Episcopul Melchisedec al Romanului donează Bibliotecii Academiei Române Octoihul tipărit în 1700 de Episcopul Mitrofan al Buzăului, carte ce intră în colecțiile Academiei și prin do­nația făcută de Biblioteca Fa­cul­tății de Teologie din Bucu­rești împreună cu Triodul, apărut în același an la Buzău.

Printre manuscrisele de mare valoare din colecția Episcopului Melchisedec al Romanului intrate în inventarul Bibliotecii Academiei Române se numără lucrări de teologie și istorie bisericească al căror autor este însuși Episcopul Melchisedec, iar dintre cărțile de cult: Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie (1742), Tetraevanghelul slavo-român (1677), Psaltirea sau Cartea Laudelor (1858), Antologhionul (1738), Istoria Universală, Istoria patriei, care cuprinde pe scurt istoria Daciei, Cronici moldovenești etc.
Din zona Olteniei se remarcă donațiile Episcopului Ghenadie Enăceanu al Râmnicului, cuprinzând peste 2.000 de volume, 151 de manuscrise și 1.384 de documente. Acesta donează Bibliotecii Academiei Române, la 19 ianuarie 1890, Lexiconul slavo-român întocmit de Mardarie de la Cozia în 1649, cartea Albina, culegerea de partituri muzicale bizantine intitulată Psaltichie etc. La 8 decembrie 1901 Ministerul Cultelor și Instruc­țiunii Publice donează Bibliotecii Academiei Române o serie de pomelnice din biblioteca Episcopului Ghenadie: pomelnicul Mănăstirii Arnota (1706), al Schitului Mamul, ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, al Mănăstirii Sfinților Voievozi de la Priba, al Mănăstirii Brâncoveni, al Mănăstirii Țân­țăreni, pomelnicul Mănăstirii Strehaia, al Mănăstirii Dintr-un Lemn, pomelnicele mănăstirilor Dobrușa, Polovraci, ale schiturilor Cioclovina și Topolnița, precum și pomelnicele bisericilor din Proeni, ­Gănescu și Nedeia.

În șirul tuturor acestor donații ale clerului ortodox tronează donațiile Mitropolitului Moldovei Iosif Naniescu, manuscrisele donate de acest ierarh Bibliotecii Academiei Române fiind catalogate de Gabriel Ștrempel drept „cea mai numeroasă colecţie depusă vreodată de o persoană particulară, şi gestul, indiscutabil, unul patriotic. Dar se cer făcute câteva precizări pentru a restabili echilibrul diferitelor donaţii, aparent deranjant prin numărul impresionant al tomurilor lăsate de răposatul mitropolit, mai mare chiar decât cel al lui Mitiţă ­Sturdza. Mai întâi trebuie spus că multe din volume aparţinuseră lui Veniamin Costache şi Calinic Miclescu, predecesorii săi în scaunul mitropolitan de la Iaşi. Altele proveneau de la diferite mănăstiri: Căldăruşani, Neamţ și Socola”.

Donațiile Mitropolitului Moldovei s-au făcut în trei etape, începând cu 15 decembrie 1888 și încheindu-se la 10 mai 1901, din rândul cărților intrate în colecția Bibliotecii Academiei Române evidențiindu-se Noul Testament de la Bălgrad din 1648, tipărit de Mitropolitul Simion Ștefan, Biblia lui Șerban Cantacuzino, tipărită la București în 1688, Evanghelia greco-română din 1693 tipărită de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, Liturghierul grecesc-arăbesc tipărit la Snagov în 1701 și valoroasa colecție a Vieților Sfinților, în 12 volume, coordonată de Mitropolitul Veniamin Costache și ieșită de sub teascuri la Mănăstirea Neamț între anii 1807-1815.

Pe lângă ierarhii enumerați anterior s-au mai remarcat cu donații către Biblioteca Academiei Române arhimandritul Nifon Bălășescu, vasta sa bibliotecă intrând la 1889 în inventarul Bibliotecii Academiei Române, cuprinzând în genere cursuri din programa școlară a unităților de învățământ teologic-vocațional. Din zona Ardealului, încorporat pe atunci în granițele Imperiului Austro-Ungar, s-au remarcat donațiile Episcopului Vasile ­Mangra, cel care a semnalat pentru prima dată vechile manuscrise românești din Bihor.
Pentru a spori fondul de carte veche din colecțiile Bibliotecii Academiei Române, la 30 iunie 1898, prin intermediul presei vremii, Ioan Bianu face un Apel „către toți preoții, învețătorii, profesorii și către toate personele cari, sau prin meserie sau prin tragere de inimă, posed sau cunosc asemenea cărți vechi tipărite între anii 1508-1830.”, iar Nerva Hodoș, colaboratorul său, întocmește un „Tablou de cărțile bisericești noui”, de dat în schimbul altora vechi, propuse prin răspunsurile la „Apelul către cărți vechi”, indicând numele persoanelor care acceptă schimbul de carte.

Apelul creează efectele scontate și se consemnează debutul unei etape prolifice de donații către Biblioteca Academiei Române prin donațiile mănăstirilor din Regat: la 1 decembrie 1904 Mănăstirea Bisericani donează un miscelaneu ce conține Întrebări și răspunsuri pe teme teologice, în decursul aceluiași an fiind dăruit și un al doilea Miscelaneu de literatură monahală datând din anul 1763, de către Mănăstirea Dălhăuți.

Pe lângă aceste donații, mare parte din fondul bibliografic aparținând mănăstirilor a intrat în colecțiile Bibliotecii Academiei Române prin intermediul Ministerului Culturii și Instrucțiunii Publice, astfel lucrări din bibliotecile Mănăstirii Neamț trec în colecțiile Bibliotecii Academiei Române la 2 septembrie 1901, din bibliotecile mănăstirilor Cernica și Căldărușani la 4 mai 1902, Socola la 16 noiembrie 1902, Ghighiu la 22 noiembrie 1903, în anul imediat următor Ministerul donând Bibliotectii Academiei Române, la 4 mai 1904, manuscrise provenind din biblioteca Mănăstirii Dălhăuți, iar la finele aceluiași an, manu­scrise din colecțiile mănăstirilor Râșca și Bisericani.

Au mai contribuit cu însemnate donații către Biblioteca Academiei Române Mitropolia Ungro­vlahiei, care donează la 18 decembrie 1910 un Condice cu copii de documente din secolul XIX, Casa Bisericii, prin donațiile din 24 decembrie 1904, dar mai ales cele făcute în a doua parte a anului 1915 și începutul anului 1916, de mare valoare fiind Noul Testament de la Bălgrad din 1648, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice prin donarea de manu­scrise din Biblioteca Facultății de Teologie din București și din Biblioteca Seminarului Central din Capitală.

La 14 noiembrie 1908, colecțiile Bibliotecii Academiei Române se îmbogățesc prin donații de manuscrise aparținând mănăstirilor Țigănești, Câmpulung, Văratec și Vorona. În încheiere, mențio­năm că ar merita amintite într-un ­viitor articol eforturile tuturor clericilor donatori către Biblioteca Academiei Române.