Muzeul Județean Mureș (MJM) a anunţat recent descoperirea, în timpul restaurării unui tablou de nuntă vechi de peste un secol din satul Țopa, documente importante ale unei familii, care oferă detalii prețioase
90 de ani de la înscăunarea episcopului martir Nicolae Popoviciu al Oradiei
Expoziția „Episcopul martir Nicolae Popoviciu al Oradiei. 90 de ani de la înscăunare”, vernisată recent la Mănăstirea „Sfinții 40 de Mucenici” - Memorialul Gherla, aduce un omagiu personalității primului episcop al Oradiei, care a mărturisit și a apărat credința în perioada regimului comunist. În cei 14 ani de păstorire la conducerea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei (1936-1950), ierarhul a reprezentat un model pentru o întreagă generație de preoți, lăsând în urmă o importantă operă pastorală și edilitară. Activitatea sa s-a concretizat prin construirea și sfințirea a zeci de biserici și case parohiale, puse în slujba comunităților ortodoxe, potrivit informațiilor publicate pe pagina de Facebook a Muzeului Țării Crișurilor. Spațiul expozițional cuprinde, de asemenea, documente din dosarele întocmite de Securitatea comunistă pe numele episcopului, precum și o serie de fotografii inedite ale ierarhului orădean, aflate în colecția personală a părintelui Dorel Octavian Rusu. Ceremonia de înscăunare a lui Nicolae Popoviciu ca episcop ortodox al Oradiei a avut loc la 28 iunie 1936, în Biserica cu Lună din Oradea.



.jpg)