Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Cultură A fost restaurat hrisovul Mănăstirii Cernica

A fost restaurat hrisovul Mănăstirii Cernica

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Gabriel Pletea - 11 Mai, 2015

Biserica este deţinătoare şi păstrătoare a unor documente unicat de mare importanţă ştiinţifică. Cel dintâi document din care se poate deduce data înfiinţării Mănăstirii Cernica este hrisovul lui Radu Vodă Şerban, din 29 mai 1608. Din lectura acestui hrisov rezultă că, la data redactării lui, „Mănăstirea Grădiştea Floreştilor“ exista, întrucât, întărind moşiile cumpărate de Cernica Ştirbei, documentul foloseşte o formulă care nu lasă loc nici unei îndoieli în această privinţă: „Floreştii de Jos, unde stă sfânta mănăstire pe acel loc“.

La început denumită „Grădiştea Floreştilor“, mănăstirea şi-a schimbat cu vremea numele, adoptându-l pe acela al întemeietorului său, pe care îl păstrează şi astăzi. Vornicul Cernica Ştirbei a construit o biserică cu hramul Sfântului Nicolae, refăcând un vechi schit. A înzestrat ctitoria sa cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnică pomenire a numelui şi a neamului său. În lipsa pisaniei originale, documentul din care se poate constata momentul întemeierii mănăstirii este hrisovul domnitorului Radu Şerban, din 29 mai 1608, care întăreşte daniile în sate şi moşii pe care marele vornic Cernica Ştirbei şi soţia lui, jupâneasa Chiajna, le dăruiesc sfintei mănăstiri.

A mai fost publicat un hrisov, zis de fundare a Cernicăi, datat 7100 (1598) şi emis din Târgovişte, dar atunci nu era domnitor Radu Mihnea, ci Ştefan Surdul. Examinând cu atenţie cuprinsul acestui hrisov rezultă că acesta este o copie greşită şi rău transcrisă a documentului din 29 mai 1608 de la Radu Şerban. Cu certitudine ştim doar că hrisovul spune lămurit că la 1608 mănăstirea exista, arătând şi locul unde era zidită: „Floreştii de Jos, unde stă mănăstirea pe acel loc“.

Interesul Bisericii pentru conservarea şi restaurarea patrimoniului

Un asemenea obiect nu putea să rămână neobservat în Biserică. Documentul trebuia să intre în procesul de conservare ştiinţifică, pentru ca acest hrisov să poată fi văzut şi de multe generaţii care vor urma. Hrisovul nu a fost întotdeauna bine protejat şi asupra lui au avut loc intervenţii uneori neavenite. În perioada grea de la 1740 până la 1781, documentul nu s-a păstrat la mănăstire sau, dacă a fost, era depus într-un spaţiu bine protejat. Odată cu secularizarea averilor mănăstireşti nu avem date că hrisovul nu se afla la mănăstire, dar întâlnim anumite menţiuni cum că istoricul Nicolae Iorga l-ar fi găsit în arhivele Academiei Române. În „Documente privind Istoria României“ (1601-1610), B, Ţara Românească (Editura Academiei, Bucureşti, 1951, pp. 316-322, doc. 289), îl găsim tradus. În acest volum avem precizarea că a mai existat o traducere la 1900, cu date importante referitoare la starea lui fizică („slav perg., pecete atârnată“). Aşadar, era scris în limba slavă, pe pergament şi cu pecete.

Hrisovul este acum în proprietatea Mănăstirii Cernica, expus în muzeul aşezământului. Din povestiri se spune că în anii 1960-1970 era deja la mănăstire, din păcate fără pecete şi cu o altă formă de prezentare decât cea originală. Documentului i s-a adăugat pe spate o bucată de piele tăbăcită, ataşată prin coasere la maşina de cusut. Înainte de această nouă formă, hrisovul a stat împăturit, ceea ce a dus la o degradare şi chiar la rupere în mai multe bucăţi. Din fericire, acestea au fost prinse între ele cu fâşii de hârtie lipite cu clei de oase.

Pecetea a fost extrasă cu ajutorul unui obiect ascuţit şi subţire, apărând astfel în spaţiul unde s-au aflat o multitudine de înţepături, care însă nu au pătruns până pe partea cealaltă a pergamentului. Pe faţă, în colţul din dreapta-jos, avem o semnătură care se observă că este ulterioară, culoarea cernelii fiind neagră, mai concentrată, cu grafie latină. De asemenea, pe spate a fost făcut un calcul al anilor. Anul 1898 scris pe spate se apropie de data primei traduceri, menţionată în volumul editat de Academia Română. O altă particularitate specifică în scrierea chirilică a acelor vremuri este scrierea în slove cu caturi, acestea fiind un şir de litere aşternute deasupra rândurilor, de care ţin şi pe care le completează.

Valoarea obiectului de patrimoniu

Hrisovul Mănăstirii Cernica este un document unic. Traducerea sa prezintă obiceiuri ale acelor vremuri, relaţii şi genealogii ale familiilor boiereşti şi, nu în ultimul rând, valoarea diferitelor moşii (ocini) în moneda acelor vremuri (asprii). Dar în afară de aceste elemente avem şi frumuseţea ornamentelor care împodobesc în mod deosebit acest document. Scrierea în caturi, cu combinaţii artistice între cernelurile de culoare roşie şi neagră, cu materialele deosebite din care este alcătuit acest hrisov vechi de peste 400 de ani conferă documentului o frumuseţe artistică specifică acelor vremuri.

Laboratorul de restaurare de carte din cadrul Centrului pentru patrimoniu cultural „Sf. Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române s-a ocupat de procesul de restaurare a hrisovului de la Mănăstirea Cernica. La intrarea în laborator, obiectul prezenta atacuri fungice pe suprafaţa exterioară, inactive, dar care au lăsat urme violet pe o suprafaţă de 9 x 8 cm, iar în spaţiul dintre pergament şi pielea tăbăcită s-a observat un atac activ cu o colonie care se dezvolta negru-verzui şi o colonie de gri-alb. Adăugarea pe spatele documentului a unei bucăţi de piele tăbăcită nu a fost un mijloc corect de protecţie, deşi cu siguranţă aceasta s-a dorit. Comparat cu o piele tăbăcită, pergamentul are cu totul alte tensiuni interne şi altă higroscopicitate la care artefactul reacţionează mult mai repede. Pe lângă cele menţionate, zonele cu surplus de clei au devenit extrem de rigide, acestea la o simplă manevrare s-ar fi putut crăpa şi desprinde cu părţi din document. În acelaşi timp, în interior, în zona dintre pergament şi pielea tăbăcită, se pot forma colonii de fungi, deoarece pielea conţine substanţe nutritive care în condiţii neadecvate ajută la dezvoltarea atacurilor fungice care produc deteriorări majore.

Pergamentul din acest valoros document istoric este din piele de oaie, confecţionat din partea dreaptă a animalului, cu gâtul în partea de jos. În prima treime a documentului, pe partea de gren, sunt vizibile urme de foliculi piloşi. De asemenea, se observă mai multe zone în care operaţia de depătare din timpul prelucrării nu a fost bine executată. Aceste observaţii ne îndreptăţesc să afirmăm că pergamentul nu a fost prelucrat pentru o cancelarie domnească, deoarece nu are un finisaj de mare fineţe. Acest pergament, ca reprezentare topografică, provine dintr-o piele aproape întreagă, cuprinzând toată partea dreaptă şi aproximativ 5-6 cm din partea stângă peste coloana vertebrală.

După numeroase teste şi observaţii, după numeroase hidratări şi emolieri, după extragerea restaurărilor empirice, tratându-se cu maximă responsabilitate acest obiect unicat, de mare importanţă istorică, s-a trecut la completarea zonelor lacunare cu dorinţa - devenită reuşită - ca nici o literă să nu se mai piardă.

Pentru o conservare pe o perioadă îndelungată a fost confecţionată şi o casetă de protecţie, din materiale speciale cu pH neutru, de bună calitate, care va asigura condiţiile de prezervare necesare artefactului. Mănăstirea Cernica are pe lângă o frumoasă şi îndelungată istorie, prezentată într-un spaţiu muzeal deosebit, şi condiţii profesionale de conservare a patrimoniului de carte, icoane, obiecte liturgice. Aceste condiţii sunt îmbunătăţite permanent, în funcţie de noile tendinţe şi realizări pe plan mondial, dar şi în colaborare cu specialiştii Centrului pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“, precum şi cu alţi specialişti din Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, care şi-au dovedit expertiza naţională şi europeană în ceea ce priveşte activitatea de evaluare a degradării obiectelor de patrimoniu prin tehnici numeroase.

 

Gabriel Pletea este restaurator în cadrul Centrului de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române.