Academicianul Constantin Daicoviciu, fiu al Banatului

Nativ din localitatea Căvăran, localitate ce astăzi îi poartă numele, Constantin Daicoviciu s-a născut în 1 martie 1898, ca fiu al învăţătorului confesional Damaschin Daicoviciu, un apropiat al bisericii în care astăzi l-am pomenit. A crescut sub îndrumarea tatălui său în biserica satului natal, apoi, cu bursă oferită de Episcopia Caransebeşului prin Reuniunea învăţătorilor români de la şcolile greco-ortodoxe, şi-a continuat studiile medii la Lugoj şi Caransebeş. Mai apoi, în perioada anilor 1918-1922, ajutat de Mitropolia de la Sibiu prin Fundaţia culturală „Emanoil Gojdu“, a urmat cursurile Facultăţii de Limbi Clasice la Universitatea „Ferdinand I“ din Cluj. Observăm că întreaga formaţie şcolară i-a fost oferită de Biserica Ortodoxă Română prin Episcopia Caransebeşului şi prin Mitropolia Ortodoxă Română de la Sibiu. Fiind un elev cu rezultate excepţionale, a rămas ca profesor la Universitatea clujeană, loc de unde a strălucit prin muncă şi dragoste pentru istoria neamului care l-a plămădit. A ajuns rector al acestei renumite instituţii de învăţământ între anii 1957-1968 şi în paralel director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei (1945-1973). Pentru valoroasa sa operă în domeniul istoriei şi arheologiei a fost ales în anul 1955 membru în Academia Română. A trecut la cele veşnice în anul 1973, dar a lăsat în urmă un adevărat  model universitar. Cu toate că a fost iniţial un opozant al regimului comunist, ca majoritatea elitei intelectuale de la Cluj, pentru a salva zestrea culturală şi ştiinţifică a Universităţii din Cluj a devenit, formal, un lider politic al vremii. Contemporanii mărturisesc însă de verticalitatea creştină de care a dat dovadă în toate împrejurările pe care viaţa i le-a adus înainte. Amintim doar că a salvat multe destine ale intelectualilor români, a îndrumat cu dragoste şi competenţă generaţii întregi de studenţi şi a oferit tuturor un sfat înţelept. De aceea universitarii clujeni de astăzi sunt bucuroşi că urmează un model educaţional şi moral creat şi aşezat în şcoala clujeană de Constantin Daicoviciu. Însă cel mai preţios dar lăsat de Constantin Daicoviciu în lumea istoricilor a fost fiul său, Hadrian Daicoviciu, de asemenea un om minunat şi un specialist al trecutului nostru. Din păcate, Hadrian a plecat prea devreme dintre noi, la doar 52 de ani, în anul 1984. În Eparhia Caransebeşului şi în Căvăran, Constantin Daicoviciu şi fiul său au lăsat o frumoasă şi mândră amintire. Banatul s-a dovedit şi de această dată un spaţiu care prin diversitatea sa culturală a oferit României elite intelectuale inegalabile. (Pr. Daniel Alic)