La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
„Arte în Bucureşti“ cu artişti români contemporani
Prin graţia Uniunii Artiştilor Plastici, a Primăriei bucureştene şi a Bibliotecii Naţionale a fost pus în practică proiectul "Arte în Bucureşti" care până poimâine este încă deschis şi s-a bucurat până acum de un număr important de vizitatori. În galeriile de la Orizont, Căminul Artei, Simeza, Atelier 35, Centrul de arte vizuale, cei interesaţi au putut să admire opere ale artiştilor români contemporani, cele mai multe nonconformiste, dar oglindind o anumită stare de spirit care, developată de privitorul mediu, redă exact ce se întâmplă cu noi în momentul de faţă. De la Silvia Radu la Emilia Perşu sau Letiţia Oprişan, de la Marin Gherasim la Vlad Şetran, lucrările prezentate sunt stranii şi serafice. Nu mai avem de-a face cu o estetică unitară, dimpotrivă, totul este spart, diversificat, totul oglindeşte o lume atomizată din care a dispărut principiul coerenţei. Dar aceasta nu elimină farmecul. Eu, unul, am vizitat galeria Căminul Artei şi am fost impresionat de varietatea lucrărilor expuse. Am vrut să mă pun în pielea privitorului ocazional care, dacă nu are ce face şi nu are chef să bea o cafea, îşi consumă timpul vizitând o expoziţie. Şi aşa m-am întrebat ce se poate petrece în sufletul său după o asemenea vizionare. Arte în Bucureşti ce înseamnă? Că Bucureştiul este un loc unde arta prosperă şi artiştii nu lenevesc. Dar pe de altă parte, toţi ştim că oraşul-pilot al ţării este găurit, fărâmiţat, disputat pe parcele între diverse grupuri de investitori şi de interese. Artistul român contemporan este oprimat de această stare de lucruri.
De aceea estetica sa este una convulsivă, neliniştită, corespunzând lumii în care trăieşte. Nu-i vorbă că şi parizienii fac la fel, dar la noi freamătul tuşelor are parcă o altă semnificaţie. Doar îngerul Silviei Radu vrea să aducă pace într-un univers distorsionat. Între Cain şi Abel, cum se intitulează o lucrare a lui Marin Gherasim, istoria l-a ales pe Cain. Nu întâmplător Domnul a spus că acesta nu trebuie ucis. Va muri singur la ceas hotărât. Trăim în lumea lui Cain şi tot ce facem se află sub pecetea sa. Mi-a plăcut ce am văzut, dar în acelaşi timp m-am şi înnegurat. Am văzut lucrări întunecate, lipsite de un fir de lumină, culori zvârlite disperat pe pânză, expresie a neputinţei de-a mai schimba ceva într-o lume cainizată.