Balada în piatră a maestrului George Sârbu

Pe marele George Sârbu, unul dintre cei mai importanţi dirijori de orchestre populare, compozitor, dar şi un avizat culegător de folclor din Moldova, îl cunoaşte o ţară în-treagă. Mai puţin cunoscut este faptul că maestrul, asemenea părinţilor şi celor trei fraţi ai săi, s-a străduit să lase o urmă vizibilă pe pământul credinţei străbune. Este autorul unui monument înălţat aproape de codrii Ilişeştiului Sucevei, şi o spunem nu spre laudă, ci spre luare-aminte a celor mai tineri, care cu nici un chip nu trebuie să se abată de la dreapta credinţă, atât de agasată de influenţe secularizante în această parte a ţării.

„Cu voia Dumnezeului nostru, am moştenit prin bunii mei părinţi un bob de erudiţie tradiţională, creştină şi laică. Cred că simt fiorul, pământul şi Cerul meleagurilor înaintaşilor noştri: Ioan Iacob Hozevitul, Teoctist Patriarhul, părinţii Cleopa Ilie şi Paisie Olaru, Enescu, Eminescu, Iorga şi Luchian. Pe ei nu i-am putut auzi când şi cât trebuia, dar glasul din ţarina Botoşanilor mei încă îmi este în suflet şi în minte. În cinstea străbunilor noştri luminaţi, cu inima pătrunsă de credinţă curată, pă-rinţii şi fraţii mei trupeşti au ri-dicat în curtea părintească o troiţă închisă, încă din anul 1947. Sora mai mare a înălţat două cruci, iar fratele a fost, la rândul său, ctitor, mai modest, dar credincios, la o biserică din Sovata“, spune fostul dirijor al Ansamblului „Ciprian Porumbescu“ din Suceava, cu înţelepciunea celor 77 de ani împliniţi.

Deşi botoşănean la origine, George Sârbu a ales să trăiască mare parte a vieţii la Suceava, unde s-a avântat în cariera folclorică, dirijorală şi componistică cu un elan pe care unii specialişti l-au numit „genial“. Dar nu despre viaţa profesională împletită cu succese şi uneori cu deziluzii doreşte să vorbească acum George Sârbu, ci despre suflet şi nevoia lui de crucea mântuitoare, cum ar fi cea de lângă drum: „Tripticul «Înălţare în Bucovina» cuprinde trei cruci, de dimensiuni diferite. Nu sunt lucrate preţios, sunt simple, turnate în piatră (cea mai mare are 6 m), ca să reziste în timp, şi simbolizează dumnezeiasca biruinţă, nobleţea şi cereasca frumuseţe a izbânzii lui Hristos. 20 de metri le despart de drumul principal. Pot fi văzute din mers, şi dinspre Suceava, şi dinspre Gura Humorului. S-au pus aceste trei cruci spre întărirea şi binecuvântarea celor care vor trece pe acest drum, prin poiana de lângă Cabana Ilişeşti. Totul s-a lucrat cu binecuvântarea IPS Pimen, care a sfinţit monumentul în urmă cu trei ani, chiar de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.“

Referitor la crucile de la drumul mare, Ernest Bernea arată că sunt „îndreptar şi măsură a drumului“ pentru ţăranul român, dar şi „un sprijin al urâtului şi al singurătăţii sale lăuntrice“, oferind drumului „o atmosferă de linişte şi umanitate“. Maestrul George Sârbu se declară împăcat dacă prin monumentul său poate oferi trecătorilor măcar pe jumătate din frumuseţea şi folosul vorbelor spuse de Bernea. Însă lucrarea ctitorului nu s-a încheiat aici: „Încă mai cer vrednicie de Sus, deşi meritul meu este, poate, cât bobul de muştar, să completăm acest spaţiu, după cum ne-am propus, cu o poartă mică tradiţională, un ceas muzical (cu repertoriu original creştin-bucovinean, din care nu poate lipsi Ciprian Porumbescu), o fântâniţă pentru un mic popas, o masă şi o bancă de brad, toate lucrate de meşteri locali.“

Până când dorinţele ctitorului se vor împlini, rămân însemnătatea, rostul şi importanţa acestui triptic creştin, ieşit ca din pământ într-o zonă a ţării cunoscută pentru pitorescul ei aparte. Rămân, de asemenea, valabile şi astăzi cuvintele lui Nicolae Iorga, care ne redau, sintetizat, măsura importanţei crucii călătoare, tovarăşă de drum a omului: „Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de cruci (troiţă) se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în ce avea mai caracteristic“.

Carte de vizită