Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
„Ce triumf românesc ar trăi bucureştenii dacă «micul Paris» ar înflori din nou!“
George Motoi rămâne un actor pe care aripa gloriei l-a atins fără să-i deplaseze liniile drepte pe care a mers o viaţă, astfel că modestia sa ieşită oarecum din tipare nu se poate să nu te impresioneze. Cu talentul său de o extraordinară mobilitate a căutat acordurile simfonice ale caracterului uman în toate personajele pe care le-a interpretat, de la „Vodă Lăpuşneanu“ până la „Marele singuratic“. Talentul de scriitor este unul ceva mai recent. George Motoi ne-a mărturisit recent că-şi doreşte ca Bucureştiul să câştige titlul de Capitală Culturală Europeană, în anul 2021, aducând înapoi la viaţă „sufletul acestuia“, Teatrul Naţional, a cărui clădire, se ştie bine, a căzut la bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Nu cred să existe român adevărat care să nu poarte ca şi mine în suflet nepreţuita nostalgie a «micului Paris» de altădată, «parfumul» acesta lipsindu-i, din păcate, Bucureştiului de azi. Cutreierând în ultimii ani capitalele lumii, mi-a sărit în ochi peste tot ambiţia edililor pentru restituirea, reconsolidarea, întreţinerea edificiilor moştenite, păstrând, cultivând gustul, farmecul inegalabil al unei monumentalităţi greu de depăşit în lumea civilizată, dar prea grăbită, de azi. Se aude că în viitorul imediat, Calea Victoriei va deveni un spaţiu al promenadei interbelice, cu piste pentru biciclişti (şi poate chiar şi cu câteva trăsuri cu cai şi maşini de epocă, care să ofere publicului tihna plimbărilor de altădată de pe Calea Victoriei)… Ar fi reconfortant pentru lumea prea stresată de azi. S-ar rezolva astfel şi întoarcerea mult-visată a trupei Teatrului Naţional în casa strămoşească. Ce triumf românesc ar trăi bucureştenii dacă «micul Paris» ar înflori din nou! Toate acestea cred că ar garanta, cu siguranţă, Bucureştiului câştigarea titlului mai sus-amintit“, ne-a spus George Motoi. (Loreta Popa)