Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Cele mai vândute cărți la Bookfest 2017
Editura Polirom a reușit să ajungă în topul vânzărilor de literatură română în cadrul Salonului Internațional de Carte, desfășurat la Romexpo și încheiat duminică, iar printre autorii cei mai vânduți se numără Andrei Pleșu, Vintilă Mihăilescu și Eugen Ovidiu Chirovici. O propunere mai puțin obișnuită, a Editurii Nemira, care a avut succes, a fost muzica cultă adusă în fața copiilor prin cartea „Enescu şi hora razelor de soare”, de Cristina Andone.
Cititori, scriitori și critici deopotrivă s-au întâlnit pentru un adevărat regal dedicat cărților, săptămâna trecută, la Bookfest, ediția a 12-a având ca invitat special Suedia. Sloganul țării oaspete a fost: „Sweden: Creating Stories” și au fost prezenți nouă scriitori, ilustratori, editori și manageri culturali din acest stat, potrivit www.bookfest.ro. Mare parte din evenimentele organizate de suedezi au pus accentul pe educație și pe literatura pentru copii. „Le vom oferi românilor de toate vârstele gustul literaturii și societății suedeze în cadrul a 20 de evenimente interactive și informative pe care le organizăm”, afirma la deschiderea evenimentului Excelența Sa, Anneli Lindahl Kenny, ambasadorul Suediei în România.
Ca de fiecare dată, și la finalul acestei ediții Bookfest s-a realizat un top al vânzărilor. Astfel, printre fruntași se află Andrei Pleșu, cu volumul „Despre inimă şi alte eseuri”, Vintilă Mihăilescu, cu „De ce este România astfel”, Eugen Ovidiu Chirovici, cu volumul „Cartea oglinzilor”, şi Răsvan Popescu, cu „Peştele cu aripi”, potrivit datelor furnizate de editurile Humanitas, Polirom, RAO sau Paralela 45. Mircea Cărtărescu a fost și el prezent în topul vânzărilor Editurii Humanitas, cu „Peisaj după isterie”, alături de Gabriel Liiceanu, cu „România, o iubire din care se poate muri”, dar și Radu Paraschivescu, cu „Am fost cândva femeie de onoare”. Secțiunea destinată celor mici - Humanitas Junior - a avut ca „vedete” cărțile: „O zi din viaţa Deliei”, de Delia Calancia, „Secretul monstrului”, de Otilia Mantelers, „Pandora”, de Victoria Turnbull, „Luna albastră”, de Ana Alfianu, și „Cetatea sufletelor”, de Stephen şi Lucy Hawking.
Editura Polirom a reușit să ajungă în topul vânzărilor de literatură română cu „Imperiul pisicilor”, Alex Tocilescu, „Cel care cheamă câinii”, de Lucian Dan Teodorovici, „Mâţa Vinerii”, de Doina Ruşti, „Pereţi subţiri”, de Ana Maria Sandu, și „Hanul lui Manuc”, de Simona Antonescu.
Editura Litera s-a evidențiat cu o carte-eveniment, romanul distins cu Premiul Man Booker 2016, „Io contra Statele Unite ale Americii”, de Paul Beatty, dar și cu seria autobiografică a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgĺrd „Cartea a patra. Lupta mea. Dansând în întuneric”.
La Editura Nemira, succesul în vânzări a fost asigurat de „Povestea vieţii tale”, de Ted Chiang, „Supravieţuitorii”, de Bear Grylls, precum și de cartea de debut în România a Marei Wager, „În spatele blocului”. Topul vânzărilor a fost realizat pe trei categorii - cărţi ale autorilor români, cărţi de non-ficţiune şi cărţi pentru copii, după cum a precizat editorul Viorel Zaicu.
La categoria „Cărţi pentru copii” a Editurii Paralela 45, pe primul loc s-a situat „Insu Pu. Insula copiilor pierduţi”, de Mira Love, iar pe locul doi, două volume din seria „Biroul de investigaţii nr. 2”, și anume „Operaţiunea nor de furtună” şi „Operaţiunea omul negru”. Pe a treia poziție s-a plasat cartea „Cele mai frumoase fabule în benzi desenate”, un volum ce adună peste 20 de fabule celebre.
La Editura RAO, cea mai vândută carte este „Cartea oglinzilor”, de Eugen Ovidiu Chirovici, pe locul doi „Nisipuri mişcătoare”, de Malin Persson Giolito, iar pe locul trei „Operaţiunea Cezar”, de Garance Le Caisne. Secțiunea „Cărți pentru copii” a Editurii RAO a făcut vânzări bune cu volumele „Cerneală şi stele”, de Kiran Millwood Hargrave, „Regina umbrelor”, de Sarah J. Maas, și „Caraval”, de Stephanie Garber.
Enescu și muzica sa, într-o carte pentru copii
Un lucru mai puțin obișnuit la acest târg a fost muzica cultă adusă în fața copiilor printr-o carte. A fost un pariu câștigător al celor de la Editura Nemira, care au publicat cartea „Enescu şi hora razelor de soare”, de Cristina Andone. Autoarea cărţii a urmărit să le explice copiilor, pe înţelesul lor, muzica maestrului: „Este o carte despre muzica lui Enescu, nu despre biografia lui. (...) Pe mine mă interesează ca un copil să se apropie de muzica lui. Cu Enescu nu ne vom mai întâlni pe stradă, din păcate, şi atunci este prea puţin important să ştim amănunte despre biografia lui, să-l recunoaştem. În schimb, cu muzica lui ne vom tot întâlni şi ar fi bine să ştim cum să o citim, cum să o primim”, a spus Cristina Andone, citată de Agerpres. Ilustraţia cărţii a fost realizată de Adriana şi Sebastian Opriţa şi de tânăra Thea Olteanu. Povestea imaginilor care cântă, adică a ilustrațiilor cărții, este atractivă, ca și ideea de a-l aduce pe Enescu în universul celor mici: „Este interesant că noi, ilustratorii şi autorul, ne-am completat foarte bine”, a precizat Sebastian Opriţa. Cartea conține și un CD cu muzica lui George Enescu.