Cinstire mitropolitului transilvan Antonie Plămădeală

În Cartea de Aur a Mitropoliei Ardealului, aşa cum este îndătinat bisericeşte să fie cinstit chiriarhul, în fiecare an la Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, în 17 ianuarie, se deschidea o pagină la sărbătoarea onomasticii Mitropolitului Antonie Plămădeală. Într-un an, această pagină a fost deschisă de imaginea unei biblioteci în faţa căreia străjuieşte o lumânare cu o lumină puternică, galben-strălucitoare, care trimite lumina peste toate cărţile, însufleţindu-le. Atât de maiestuos este demersul părintelui arhimandrit Timotei Aioanei când scrie despre vrednicul de pomenire şi pioasă amintire mitropolit Antonie al Ardealului, precum lumina acelei lumânări, care zdrobea întunericul, lumina cartea şi distrugea umbrele.

 

Despre această binecuvântată osteneală de cronicar a părintelui arhimandrit Timotei pot fi rostite versurile lui Arghezi, Carte frumoasă, cinste cui te-a scris / Încet gândită, gingaş cumpănită, sau cum obişnuia să spună studenţilor vrednicul de pomenire preot profesor Ilie Moldovan, cu intonaţia caracteristică, inconfundabilă, o carte cât o mie, confirmând susţinerile distinsei prezbitere Angela Ciobanu că scrisul părintelui Timotei este plin de frumuseţi liniştitoare, curgând fără greutate, aşa cum curge apa unui izvor, luminat de soare, având reflex de diamant şi totodată plin de încântare duhovnicească.

 

Cartea cuprinde corespondenţa mitropolitului Antonie cu familia preotului Petru Ciobanu din Slatina moldavă, de-a lungul unei prietenii pe care autorul o aseamănă celei dintre David şi Ionatan (p. 87), împlinitoare a cuvintelor Sfântului Ioan Gură de Aur (p. 86) şi care nu s-a diminuat întreaga viaţă. Demersul scriitoricesc mărturisit de părintele arhimandrit Timotei este cutezător şi smerit deopotrivă, având în vedere personalitatea complexă a culturii şi teologiei româneşti (p. 7) pe care o aşază sub condei şi, aşa cum ne-a obişnuit prin cărţile încredinţate tiparului până acum, împlineşte datoria sfântă a slujitorului jertfelnic şi a cronicarului. Parcurgând primele 99 de pagini ale părţii introductive, cele de dinaintea corespondenţei inedite, realizezi că această carte nu putea să fie scrisă decât de un monah dăruitor, înzestrat cu har şi dar, care să înţeleagă momentele vieţii mitropolitului Antonie ca jertfă şi lucrare pentru Biserică şi neam. Introducerea cărţii (pp. 7-11) primeşte din partea autorului un titlu profund, chiar sentenţial, Urcuşul lui Antonie Plămădeală spre Golgota unei înalte ierarhii, urcuşul care obligă şi implică Golgota, cunoscând jertfa aristocratului credinţei în îndeplinirea rostului hăruit din istoria Bisericii Neamului.

Viaţa de excepţie, aşa cum o defineşte autorul, a mitropolitului Antonie este cuprinsă într-o retrospectivă în 13 pagini (pp. 12-25) alcătuită cu smerenie şi admiraţie, în fraze specifice teologului trăitor, monahului fin cunoscător al istoriei bisericeşti şi este privită la aceeaşi înălţime cu biografiile spirituale din De viris illustribus. Părintele Timotei îndreptăţeşte pe acela care se întreabă cum a putut Antonie Plămădeală să realizeze într-un răstimp relativ scurt de viaţă aceste rezultate prodigioase. În următoarele 16 pagini (pp. 26-42) sunt amintite reperele celor trei decenii de slujire arhierească, evidenţiate de autor ca fiind lucrarea arhiereului care a înţeles chemarea şi a justificat deplin sacerdoţiul încredinţat. De la providenţiala lucrare împlinită prin chemarea de către patriarhul Justinian, trecerea prin infernul comunist, care i-a pricinuit suferinţe numeroase, şi până la chemarea la Domnul, ne este înfăţişată lucrarea arhiereului care a mărturisit prin întreaga lucrare cântarea Vrednic este, a ţinut şi respectat rangul şi ascultarea la care a fost chemat. Tot în 16 pagini (pp. 43-59), părintele arhimandrit Timotei sculptează în cuvânt pe Mitropolitul Antonie Plămădeală, chipul cărturarului de vocaţie, întâmplător fiind aşezate în formele tiparului la aceeaşi întindere slujirea sfinţitor-sacerdotală şi cea cărturărească, din întreita slujire la care este chemat arhiereul ortodox. Sunt încredinţat că mitropolitul Antonie ar fi remarcat şi apreciat această coincidenţă, el, intelectualul rafinat, meticulos, spiritual, care aduna la predicile din Catedrala mitropolitană mii de oameni dornici să-i soarbă cuvintele, timp în care îl ascultau cu răsuflarea tăiată. Ni-l prezintă părintele Timotei aşa cum era, spirit viu, curajos, iscoditor şi căutător grijuliu, pentru a nu rămâne sub obroc lumini ale chipurilor vrednice din istoria Bisericii şi a neamului românesc, Dascăli de cuget şi simţire românească. Cărturarul de vocaţie este zugrăvit de la lucrarea de scoatere de sub colbul vremii, din arhive, până la contribuţiile privind relansarea unui dialog minim între apărătorii credinţei şi promotorii culturii (p. 43), enumerând volumele acestei perseverente activităţi cărturăreşti. 

Fiu duhovnicesc al Lavrei Neamţului şi al ţinutului Fălticenilor, părintele Timotei ţine să evidenţieze distinct în biografia arhiereului Antonie Plămădeală Legătura sa cu Mănăstirea Slatina din ţinutul Fălticenilor (pp. 59-69). Capitolul vine să aducă lămuriri cititorilor în legătură cu izvorul, sursa puterilor mitropolitului Antonie şi evidenţiază perla aleasă a Bucovinei, Mănăstirea Slatina, vatră monahală izvorâtoare de cultură, unde, sub ocrotirea părintelui Ilie Cleopa şi a altor mari duhovnici, s-a format duhovniceşte astfel încât, pe lângă Mănăstirea Prislop, unde a fost tuns în monahism de părintele Arsenie, o consideră aproape mănăstirea de metanie (p. 61).

 

Condeier subtil şi teolog, părintele arhimandrit Timotei nu pierde din vedere că la Înviere se ajunge doar prin Cruce şi pentru că mitropolitul Antonie şi-a încheiat lucrarea aici, fiind chemat în Biserica triumfătoare de Cel Înviat, aşază în pagini Mărturisirea jertfelnică a mitropolitului Antonie Plămădeală în contextul sistemului totalitarist din România (pp. 70-82), ceasurile din iadul comunist şi crucea dusă, singur sau împreună cu alte mari personalităţi eclesiastice, icoane din pătimirea Bisericii şi Neamului, pentru a întregi tabloul ilustrului ierarh şi a mângâia pe cei care l-au cunoscut şi apreciat.

 

Ca un argument smerit, bucurie şi zbucium, părintele Timotei aşază înaintea corespondenţei propriu-zise momentele care au condus la această carte frumoasă ca o sărbătoare, Scrisorile inedite şi mărturia unei prietenii (pp. 83-99). Familia părintelui Petru Ciobanu, trezorierul prim al acestei comori duhovniceşti şi culturale, este zugrăvită, cu dreptate, la fel de atent, în cuvinte care ilustrează o viaţă pilduitoare, o misiune îndeplinită jertfelnic şi responsabil, prieten după chipul Părinţilor Bisericii pentru oamenii Bisericii şi nu numai.

 

Textul scrisorilor (pp. 100-479) invită în mod obligatoriu să fie citite şi vom descoperi savoare, parfum, stil şi ţinută intelectuală, frământări duhovniceşti, stări, vremuri, zbuciumul unei vieţi unice şi chipul unei mari personalităţi a Bisericii noastre.

 

Cartea de faţă va intra în mod obligatoriu în bibliografia studiilor care se vor mai scrie în legătură cu mitropolitul Antonie Plămădeală.