Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Circuit în Ţara Codrului
Trei noi puncte de informare cultural-turistică, cu o expunere de tip muzeal, oferind vizitatorilor un circuit reprezentativ pentru Ţara Codrului, zonă etnografică distinctă, situată la confluenţa judeţelor Sălaj, Satu Mare şi Maramureş, au fost înfiinţate printr-un proiect al unor instituţii de cultură din cele trei judeţe, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Proiectul „Luminile Codrului“ a fost implementat de Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, în parteneriat cu Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş şi Asociaţia de Dezvoltare „Pro Maja“ din Bogdand, judeţul Satu Mare şi a vizat realizarea unor centre de informare culturală, cu caracter muzeal, organizate în clădirea Şcolii vechi din satul Corund, judeţul Satu Mare, clădirea Clubul Copiilor din Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj, şi Casa Memorială „George Pop de Băseşti“ din satul Băseşti, judeţul Maramureş. Toatele cele trei muzee au fost inaugurate luni, în prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor instituţiilor ce au derulat proiectul.
„Ce-mi doresc cel mai mult de la aceste muzee este ca ele să fie un element de coeziune locală. Acest lucru ni l-am propus şi acest lucru vom vedea dacă l-am şi realizat în timp. În spatele acestor muzee s-a derulat o cercetare de teren, împreună cu colegii din proiect, specialişti în etnologie sau antropologie, am realizat demersuri şi studii în multe sate din zona Codrului şi, pe baza acestor informaţii, am reuşit să realizăm aceste muzee. Deci această componentă fizică, materială, are în spate o componentă spirituală, de patrimoniu imaterial. Am stat de vorbă cu sătenii şi i-am văzut cât sunt de încântaţi şi dornici să ne ajute şi de aceea cred că aceste mici muzee vor fi nişte elemente de coeziune locală, care vor conferi mândrie comunităţii locale“, a declarat, la inaugurarea muzeului din Cehu Silvaniei, Carmelia Burghele, etnograf în cadrul Muzeului de Istorie şi Artă Zalău, componentă a echipei de proiect, citată de Agerpres.
„Luminile Codrului“ are ca nucleu de interes zona etnografică „De sub Codru“, al cărei pol de dezvoltare este oraşul Cehu Silvaniei, zonă bogată în tradiţii populare, în obiceiuri, cu un folclor variat şi autentic, cu tradiţie meşteşugărească specifică, cu un potenţial de resuscitare, valorificare şi conservare a aspectelor arhaice ale habitatului rural. Proiectul a propus şi trei sesiuni de instruire cu câte zece participanţi fiecare şi o durată de trei zile. Pe durata instruirii, participanţii au primit informaţii şi competenţe de bază din următoarele domenii: ghidaj, derularea de programe educaţionale.