Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Colecţia Carmen Petra-Basacopol donată Muzeului de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a anunțat o nouă donație intrată în patrimoniul său, formată din documente, fotografii, câteva tablouri, dar și partituri muzicale care au aparținut marii compozitoare și pianiste Carmen Petra-Basacopol şi care sunt prezentate într-o microexpoziție.
Carmen Petra-Basacopol (1926-2023) s-a născut la Sibiu în familia Floașiu, membri ai Partidului Național Țărănesc și apropiați ai lui Iuliu Maniu. Schimbarea regimului, persecutarea și arestarea liderilor țărăniști au determinat-o ca, în anul 1949, să-și schimbe numele din Floașiu în Petra, luând numele unchiului Ion Petra, locotenent de artilerie mort la Oituz. În anii 1945-1949, a studiat Filosofia la Universitatea din București. Cu un talent uriaș și cu perseverență a urmat, atunci când a fost posibil, deoarece în acei ani pentru a fi admis la o facultate prima cerință era un dosar corespunzător, Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, Secția Compoziție, pe care a absolvit-o cu diplomă de merit în iunie 1956, la vârsta de 30 de ani, fiind declarată diplomat în arte, în specialitatea compoziție. A urmat o carieră de peste șase decenii de compozitoare, pianistă și apoi de profesoară la Conservator. A fost și a rămas până acum singura româncă cu un doctorat în muzicologie la Universitatea Sorbona din Paris, susținut în iunie 1976.
Curatorul expoziției de la MNIR, Cristina Păiușan Nuică, a menționat la vernisaj că „activitatea de compozitoare a lui Carmen Petra-Basacopol a fost impresionantă, fiind autoarea multor concerte pentru harpă pentru care a avut o mare dragoste, vioară, violoncel, pian, dar și peste 200 de lieduri. De-a lungul carierei, pianista și compozitoarea Carmen Petra-Basacopol a fost răsplătită cu o serie de premii și distincții naționale și internaționale, dar mai ales cu dragostea și admirația studenților și a publicului și, cu ajutorul acestei donații, cu amintirea contemporanilor”.
Microexpoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)