Comuniune prin arta pictoriţei Beti Vervega

Beti Vervega restabileşte legătura dintre artă şi social, aşa cum, în anii â60, Beuys inaugura acest gen de artă. Spre deosebire de artistul german, ea nu urmăreşte trasee sociale legate de activismul politic, doar facilitează întâlniri care se concretizează într-o pictură.

Beti Vervega se apropie de semeni prin artă. Tema picturală "Pas", pe care a început-o cu câţiva ani în urmă, a fost finalizată de oamenii care au intrat în atelierul ei, în "Noaptea Atelierelor" (o premieră a lumii culturale bucureştene, care a avut loc în luna septembrie a anului trecut). La acea întâlnire nocturnă cu publicul iubitor de frumos, Beti a adresat fiecărui privitor o provocare, aceea de a picta spontan o mână.

Pasul spre celălalt

Derulată cu câţiva ani în urmă, seria de tablouri cu tematica "Pas" reprezintă pentru Beti un nou început, prin înţelegerea acordată celorlalţi şi prin acceptarea lor, prin mâini întinse către ceilalţi, printr-un pas făcut spre cel de lângă ea, totul materializat în artă. Această transformare a avut loc după câteva experienţe personale neplăcute. Nevoia de schimbare a apărut când a început să se apropie de Dumnezeu. "Mi-a trebuit un răgaz pentru a lucra asupră-mi, pentru a mă detaşa de orgoliile, de ambiţiile sau de dorinţele mele ilogice. Mi-a luat un timp… Astăzi, sunt mulţumită pentru şansa de a fi descoperit frumuseţea vieţii în simplitatea ei. Am încercat să regândesc priorităţile, să pun familia şi iubirea pe primul plan", spune Beti Vervega.

Mâinile stilizate din picturile ei sunt de fapt paşi spre ceilalţi. Fiecare mână pictată de Beti se îndreaptă spre milostenie, smerenie, blândeţe, răbdare, iertare, spre iubire şi desăvârşire. Odată cu această preocupare faţă de valorile creştine, artista urmăreşte şi redă în pânzele ei transformările corpului sub imperativul moralei. Mâna este privită ca o prelungire a sufletului către iubire, ca un gest de dăruire. Această serie de tablouri nici că s-ar fi pretat mai bine unei alte finalităţi decât în comuniune, astfel că celor prezenţi la "Noaptea Atelierelor" li s-a pregătit câte o pânză pe care au pictat o mână. Simpli admiratori ai artei au devenit amatori în doar câteva ore, cât a durat procesul de creaţie, iar lucrările lor au fost expuse într-o expoziţie la Galeria "Căminul Artei".

Un dialog vizual între picturile copiilor şi ale adulţilor

Mare parte din tablourile expoziţiei "Pasul către tine" sunt pictate de copii. Cu abilitate şi măiestrie, ei nu doar că înfăţişează mâini, dar şi creează în jurul acestora poveşti spectaculoase. O mână a puterii celeste coboară într-o lume întunecată, salvând-o de la moarte, este lucrarea Mirunei, elevă în clasa a VI-a. Pentru ea, culorile trebuie să reflecte motivul ales. Andrei Bărbuţ, colegul Mirunei şi fiul lui Beti, şi-a imaginat o mână-balenă care face legătura între pământ-mare-cer. Paleta sa urmăreşte o linie a complementarelor: roşu-verde, oranj-albastru, galben-violet. Pete de culoare sparg pe alocuri compoziţia pentru a crea ludicitate şi pentru a îndepărta monotonia. O altă lucrare, "Duelul dintre puterile necunoscute", semnată de Adi Oprea, ilustrează înfruntarea dintre bine şi rău. Elementele tabloului comportă câte o simbolistică: mâna reprezintă puterea benefică, bine conturată, redată cu galben; îngerul malefic este fără vlagă, gri, estompat; inelul roşu simbolizează puterea care întotdeauna va reveni binelui. Ştefan şi-a imaginat o mână ca un copac, pe care a intitulat-o "Trunchiul vieţii nemuritoare". Pentru Diana Bărbuţ, dragostea, inteligenţa şi viaţa au câte un corespondent: inima, creierul, plămânii, iar speranţa este înfăţişată sub forma unei stele, pentru că, spune Diana, "toate sentimentele generează simboluri aşa cum sensibilitatea este expresia mâinii". Marie, Francisc, Ingrid şi Clara Prager au pictat un univers format dintr-o cruce, din câteva siluete şi o pasăre - o mână face legătura între cele trei elemente. Pentru a fi liber ca o pasăre este necesară apropierea de Dumnezeu. Toate aceste lucrări ale copiilor, aşezate laolaltă cu cele ale adulţilor şi cu picturile lui Beti, se conturează într-un dialog vizual, care poate fi desluşit numai dacă este citit ca un tot. Panourile asamblate în grupuri expoziţionale creează poveşti care generează simboluri: mâna-muzicalitate, mâna-iubire, mâna-sensibilitate, pentru a ajunge în cele din urmă la mâna-aripă, ilustrată de Beti. Tablourile relaţionează prin tematică, dar şi prin energiile cromatice ce desenează trasee de comunicare. Criticul de artă Aurelia Mocanu descoperă atelierul lui Beti Vervega ca pe "un loc al unui travaliu sever de autoobservare, un spaţiu introspect, în care nu se fac studii după natură", unde se analizează materia sensibilului şi gestul mâinii ca apropiere de ceilalţi.