Concert pentru Lipatti și mărturii despre pianist

S-au împlinit, pe 19 martie, 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, pianist, compozitor și dascăl. Cu această ocazie a avut loc, la Ateneul Român, un concert de pian, în care vedetă a fost rusul Nikolai Demidenko, evenimentul fiind înscris în cadrul Festivalului „Serile Lipatti“, realizat în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“.

Duminică seara, pianistul rus a cântat în fața publicului una dintre lucrările preferate ale lui Dinu Lipatti - Concertul nr. 1 al lui Chopin. În aceeași seară au mai evoluat pianiștii români Mihai Ungureanu și Dana Borșan, aceștia interpretând lucrările „Concertino în stil clasic” de Dinu Lipatti și Concertul nr. 9 „Jeunehomme” de Mozart.

Nikolai Demidenko a fost pregătit la școala celebrului pianist Dmitri Bashkirov și este considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni ai lumii, fiind finalist la Concours Musical International de Montreal, în anul 1976, și International Tchaikovsky Competition, în anul 1978. Locuiește în Marea Britanie și activitatea sa didactică se desfășoară la catedrele de la Menuhin School of Music și University of Surrey.

Cu ocazia acestui centenar, muzicologul Viorel Cosma a adus în atenție personalitatea lui Dinu Lipatti, în cadrul unui interviu acordat Agerpres, în care acesta spune: „Enescu a cântat cu Dinu Lipatti, l-a luat sub aripa sa. Pentru că, din punct de vedere componistic, Dinu Lipatti avea un cuvânt mare de spus şi Enescu credea - în clipa când, la vârsta de numai 17 ani, acesta a produs acea suită pentru orchestră «Şătrarii» - că l-a descoperit pe cel mai talentat compozitor român din generaţia lui. Sigur, maestrul Mihail Jora, care era în cercul lui George Enescu, i-a dirijat lucrarea la Filarmonică. N-aş putea să spun că «Şătrarii» este o capodoperă. Chiar dacă a luat în 1934 premiul I de compoziţie George Enescu, când era deja, la doar 17 ani, deţinătorul unei menţiuni şi al unul premiu al II-lea Enescu. Trei premii de compoziţie, legate toate de George Enescu. Era speranţa acestuia că trebuie să se ducă mai departe”.

În opinia muzicologului, Lipatti „s-a lăsat sufocat de pian”, adică nu și-a dus talentul compozițional la nivelul capacității de interpretare. „Din păcate, nu a avut norocul să trăiască spre a da compoziţiile pe care Enescu le aştepta, dar în ceea ce priveşte pianul, a putut să răspundă şi, bineînţeles, aş putea spune astăzi, când am cunoscut bine creaţia lui Dinu Lipatti, că el a fost totuşi sufocat de pian. Concertele pentru pian la două piane, toată creaţia universală pe care el o cânta, totul s-a îndreptat spre pian, care a început să-l sufoce şi s-a ocupat mult, mult prea puţin de compoziţie”, a spus muzicologul.

Această dragoste pentru interpretarea la pian a lui Dinu Lipatti a avut un preț - opere neterminate, precum „Dansurile româneşti pentru pian şi orchestră”, „Două dansuri în stil popular român pentru două piane”, „Trei dansuri populare româneşti pentru două piane”, „Dansuri româneşti, în 1943, tot pentru două piane”.

În vremea în care muzicologul Viorel Cosma era student în ultimul an la Conservator, Dinu Lipatti murea, la vârsta de 33 de ani. „Ei bine, în mijlocul nostru, al oamenilor din Conservator şi al profesorului lui fundamental care a fost Jora, toată lumea spunea: «Băgaţi de seamă că abia acum se va vorbi în toată lumea despre Dinu Lipatti!» Noi, la vremea aia, bineînţeles spuneam: «Dom’le, încearcă să-l ridice în slăvi!» Dar cum să ridice un om când nu mai există? Un interpret când moare dispare totul. Ei bine, discurile şi înregistrările lui Dinu Lipatti au devenit modele internaţionale de interpretare pianistică”, își amintește muzicologul.

Dinu Lipatti a devenit la vârsta de 11 ani elev al Conservatorului din Bucureşti, unde a avut-o profesoară de pian pe celebra Florica Musicescu, iar la armonie pe Mihail Jora. A urmat perfecționarea la „Ecole normale de musique” din Paris (1934-1939), cu Alfred Cortot şi Yvonne Lefebure (pian), Paul Dukas şi Nadia Boulanger (compoziţie), Charles Munch şi Diran Alexanian (dirijat).

Dinu Lipatti a concertat atât în țară, cât și în străinătate, în anul 1936 încântând publicul din Germania și Italia. Cariera sa de dascăl a avut anvergură inter­națională, el fiind numit în anul 1944 profesor de pian la clasele superioare şi de virtuozitate ale Conservatorului din Geneva, unde a predat până cu un an înaintea morții sale, 1949.
A fost membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor din Paris (1939), fiind un cronicar muzical apreciat în epocă. A fost distins cu Menţiunea I (1932), Premiul II (1933) şi Premiul I (1934) de compoziţie „George Enescu”, cu Premiul II la Concursul internaţional de pian de la Viena (1933) şi cu Medalia de argint a Republicii Franceze pentru compoziţie (1937).
Dinu Lipatti a murit în 1950, în Elveția.

Locul unde a văzut lumina zilei Dinu Lipatti se află în satul Ciol­cești, comuna Leordeni, județul Argeș, casa memorială adăpostind diferite obiecte legate de viața pianistului, precum și un pian Bechstein. Tot acolo poate fi admirat un bust al artistului, creat de Ion Irimescu.