Cei doi reprezentanți ai Biroului de presă al Patriarhiei Române, pr. Adrian Agachi și pr. Florin-Ciprian Petre, și-au lansat sâmbătă, 6 iunie, cele mai noi cărți în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest, la standul Editurilor Patriarhiei Române și al Tipografiei Cărților Bisericești. Ambele lansări au fost moderate de pr. Ștefan Zară, consilier cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Drumul către Încoronarea din anul 1922
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” a realizat o expoziție la centenarul evenimentului care a încheiat simbolic procesul de unificare a tuturor românilor într-un singur stat, intitulată „Drumul către Încoronarea din anul 1922”. În cadrul acesteia sunt prezentate, printre altele, costume, coroane, dar și trăsura regală de gală, care i-a adus pe suverani la catedrala de la Alba Iulia pentru ceremonia încoronării din 15 octombrie 1922, dar care a fost folosită și la București, în cea de-a doua zi a Festivităților Încoronării din 16 octombrie 1922, de regina Maria, fiica acesteia, regina Elisabeta a Greciei, și principesa Irina a Greciei, la deplasarea de la Gara Mogoșoaia spre Arcul de Triumf și Mitropolie. Pe lângă imagini care surprind momentul sosirii regelui Ferdinand I și a reginei Maria la catedrala de la Alba Iulia, în această trăsură, puteți vedea în premieră uniforme de lachei, prevăzute special pentru astfel de ceremonii.
Expoziția conține, totodată, și uniforma Regimentului 1 Vânători „Principele Moștenitor Ferdinand”, cu însemnele de mareșal, care a aparținut regelui Ferdinand I, și uniforma Regimentului 4 Roșiori „Regina Maria”, cu însemnele de general de brigadă de cavalerie, care a aparținut suveranei, ținute pe care cei doi le-au purtat la parada militară de la Alba Iulia, din ziua de 15 octombrie 1922.
Colonelul Radu Riti, directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, a declarat că „este o expoziție specială, la care a muncit întregul personal al instituției noastre. Suntem foarte mândri și bucuroși că putem oferi publicului, civil și militar, posibilitatea de a afla lucruri interesante despre un moment special în istoria României”. Expoziția abordează și ceremoniile de la București și sunt expuse în premieră costumele purtate la parada Cortegiul istoric și etnografic, care a defilat la București, pe sub Arcul de Triumf și în fața statuii lui Mihai Viteazul, în data de 16 octombrie 1922, în cea de-a doua zi a Festivităților Încoronării.
Expoziția rămâne deschisă până în luna decembrie 2023 și poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 9:00-17:00. (A. D.)



.jpg)