„Dumnezeu mi-a mângâiat viaţa cu o mână binevoitoare“

"Am avut un destin fericit. Iar atunci când am avut de suportat momente neplăcute, am simţit că dragostea lui Dumnezeu stă deasupra capului meu", sunt cuvintele cunoscutului actor român de comedie în teatru şi film, epigramist, director al Teatrului "Excelsior", Ion Lucian, care a avut bunăvoinţa să ne acorde un interviu.

Maestrul Beligan spunea că omul ar trebui să se nască bătrân şi să moară copil, ca o încununare a vieţii. Cum comentaţi?

Odată cu acumulările pe care le avem în viaţă, puterile dispar treptat. Ar trebui să se oprească la o anumită vârstă, iar apoi, brusc, tragerea cortinei. E păcat, când eşti într-o fază fericită de suprapunere a acumulărilor şi eşti în plenitudinea forţelor să nu poţi oferi ce ai acumulat, atunci să înceapă durerile şi renunţările. Ajungi la experienţă, dar maşina nu mai funcţionează la capacitate maximă. Eu nu mă pot plânge. Am avut un destin fericit. Am avut o viaţă pe care Dumnezeu mi-a mângâiat-o cu o mână binevoitoare tot timpul. Iar atunci când am avut de suportat momente neplăcute, am simţit că dragostea aceasta stă deasupra capului meu. Efectiv, sunt un tip credincios. Pot să spun că - eliminând copilăria, deoarece acolo nu pot să ştiu exact, din 87 de ani, scad şapte - în 80 de ani o singură dată am pierdut spovedania de Paşte, şi asta a fost acum trei ani. Biserica era arhiplină şi am cam suferit... A fost singura dată.

În anii '50 eraţi deja un artist consacrat, cum aţi ajuns totuşi în "lumea copiilor"?

Da. În anii â50 eram deja vedetă şi puteam să-mi continui drumul fară nici un obstacol, dar doamna Bulandra m-a distribuit într-un spectacol pentru copii. A fost un accident. Unul din actorii teatrului a avut un necaz şi l-am înlocuit eu. Am acceptat din respect şi dragoste pentru Bulandra, dar am avut şi aici o intervenţie divină. Am avut satisfacţia să cunosc acest public "infantil", care pentru mine este un filon de aur, pe care nu ai voie să-l neglijezi - publicul de copii este unul curat. Nu este instruit, nu poate face comparaţii, nici nu acceptă să i se facă recomandări. Nu are subterfugii morale şi dacă îl câştigi l-ai câştigat pe vecie, dar dacă ai pierdut momentul iniţial ai compromis un viitor om de cultură. Atunci nu ştiam în ce mă arunc. Când ai un statut de vedetă şi ţi se cere să joci un urs, nu e prea fericit, dar eu spun că, printr-un accident, am descoperit o lume. Am căzut precum "Alice în ţara minunilor". Ea a intrat pe uşa unei noptiere, eu am intrat prin blana unui urs şi am ajuns într-o lume, pe care am iubit-o şi nu am mai părăsit-o.

Aţi regretat vreodată "accidentul" prin care aţi intrat în "blana ursului"?

Colegii mei mi-au făcut întotdeauna reproşuri că mi-am sacrificat în mare măsură cariera pentru adulţi, pentru a mă dărui ţâncilor, dar ei nu şi-au dat seama că eu mi-am cumpărat un bilet pentru eternitate, mult mai frumos, şi am avut şi mari satisfacţii, pe care ei nu le vor avea niciodată. Am avut declaraţii ale unor adulţi care spuneau: "Mi-aţi legănat copilăria, mi-aţi luminat copilăria, acum o faceţi pe a copiilor mei". Dacă ar fi s-o iau de la capăt aş face acelaşi lucru, dar poate nu aici, nu pe acest meridian. Am dorit în ultima vreme, ştiind că pentru un actor căderea ultimei cortine înseamnă încheierea unui ciclu, să las ceva în urma mea, dar pământul acesta nu este favorabil profesiunii noastre. Am avut nişte salturi cosmice între dovezi de dragoste, preţuire şi dezinteres total, dar ce mi se întâmplă în ultima vreme e greu de suportat.

"Când n-am simţit dragostea publicului, am fost frustrat, jignit sau rănit"

Când spuneţi că e greu de suportat, vă referiţi la provocările din jurul construcţiei Teatrului "Excelsior"?

Am dorit să las ceva în urma mea şi am spus că cel mai bun lucru ar fi să las un lăcaş de cultură pentru viitoarele generaţii. Şi sper ca în curând să vedeţi pentru ce am luptat 12 ani. Parcă aş fi vrut să fac un asasinat politic, n-aş fi crezut că am atâta de luptat ca să duc acest vis la realizare. Acum, şantierul e în fază finală şi aştept începutul lui aprilie, când se apropie şi aniversarea mea, să pot tăia panglica. 12 ani au fost un coşmar, dar sunt fericit. I-am cerut ajutorul lui Dumnezeu. Sincer o spun, ajutorul Lui în momentele cele mai dificile a răsturnat piedica.

Merită publicul românesc un asemenea efort?

Merită. Indiferent de reacţia lui. Eu am avut 89 de propuneri de a continua în străinătate, şi nu pe uşa din dos. Pe toate le-am refuzat. Mi-am consolidat convingerea că un artist nu-şi are viitor decât în mediul care l-a creat. Pentru că numai aşa mă pot exprima eu, cunoscând limba, sentimentele, idealurile, durerile comunităţii, din care fac parte. De câte ori n-am simţit dragostea publicului, am fost frustrat, jignit sau rănit. În schimb, când a fost cutremurul mare din â77 şi am rămas fără acoperiş deasupra capului, m-am înscris ca orice om nefericit la primărie pentru a obţine un spaţiu. Am ajuns acolo, pe locul 887, şi oamenii m-au văzut la coadă şi m-au luat pe braţe şi m-au dus în faţă. Îmi dau lacrimile... Mi-au spus: "Pentru ceea ce faceţi dumneavoastră pentru noi, nu aveţi dreptul să staţi la coadă". În nici o ţară din lume nu mi s-ar fi întâmplat asta. Nu poţi trăda un asemenea public.

Anul trecut aţi impresionat o lume întreagă când aţi apărut la televizor cu fluturaşul de salariu, pe care primeaţi un leu. Care au fost reacţiile ulterioare?

Am impresionat, dar cel mai mult m-a şocat seria de articole din "Adevărul", intitulate "Lacrimi de actor", adică se desprindea din subtext că a fost o scenă, adică nesinceră, lacrimi de actor, adică lacrimi false. Asta a fost reacţia presei noastre de specialitate. De curând, mi s-au tras câteva directe şi nu eram în stare de apărare, chiar de către Comisia de cultură a primăriei, referitor la declaraţia că am luat un leu anul trecut. Când s-a stabilit bugetul anului acesta, mi-au spus să cer scuze publice pentru afirmaţia că am luat salariul de un leu. De parcă eram vinovat eu că aşa a fost. Ce să fac? Să public fotografia fluturaşului de salariu?

Cu ce evenimente vă pregătiţi să întâmpinaţi publicul, cu ocazia inaugurării noului Teatru "Excelsior"?

Am pregătit două spectacole revoluţionare, care vor marca acest eveniment. Este vorba de "Snoave cu măşti", cu care am reprezentat România la Festivalul din SUA şi Canada şi cu care am bătut de două ori Japonia. Am scris special acest spectacol. Are un caracter naţional folcloric, dar ridicat la nivelul unui conflict dramatic. Păcală, chintesenţa spiritualităţii româneşti în lupta cu viciile umane, unde fiecare victorie a lui asupra viciilor respective este sărbătorită de satul unde se petrece acest lucru. Este o stare de sărbătoare a întregului popor român. Al doilea, pentru că trebuie să sărbătorim şi creaţia mondială, este "Vrăjitorul din Oz", pentru care am primit dreptul de a folosi partitura originală a muzicii din film şi care va fi cântată pe viu de un grup de artişti români. Mă aştept la un frumos succes de deschidere.