Eugeniu Coșeriu, lingvist român de renume mondial

Om de știință de statură universitară (50 de universități și academii din întreaga lume l-au desemnat membru honoris causa), filolog complet (romanist, slavist, clasicist, balcanolog, teoretician al limbii, fonolog, dialectolog, lexicolog, gramatician, semantician), savantul Eugeniu Coșeriu a creat o veritabilă școală, recunoscută de specialiști sub numele de „lingvistică integrală”. Născut în 1921 lângă Bălți, în România Mare, a reușit printr-un efort intelectual deosebit să transmită lumii întregi că „se nasc și în Moldova oameni” de geniu.

Eugeniu Coșeriu este creatorul uneia dintre cele mai importante doctrine lingvistice ale modernității. A studiat filologia și filosofia la universitățile din Iași, Roma, Padova și Milano. A fost profesor la universitățile din Montevideo, Bonn, Frankfurt am Main și Tübingen (din 1963 până în 2000) și profesor invitat la numeroase universități din întreaga lume. A fost membru al Academiei Regale Norvegiene, membru corespondent al Academiei Regale Spaniole, membru al Academiei de Științe din Heidelberg, membru al Institutului Lombard din Milano și membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte. S-a stins din viață în data de 7 septembrie 2002, la Tübingen - Germania.

Din impozanta sa operă (peste 50 de volume redactate în limbile spaniolă, germană și italiană și traduse apoi în numeroase alte limbi) sunt de menționat cele traduse în limba română: „Prelegeri și conferințe”, „Omul și limbajul său”, „Lingvistică din perspectivă spațială și antropologică”, „Limba română în fața Occidentului”, „Sincronie, diacronie și istorie”, „Lecții de lingvis­tică generală” etc.

Sub aspect intelectual, savantul ne învață să nu încetăm niciodată de a ne pune întrebări, de a ajunge în timp la certitudini, dar şi să nu încetăm de a avea îndoieli. În concepția lui Coșeriu, în raportul dintre ființa umană și limbă, accentul este pus, fără încetare, pe relația de consubstan­țialitate creativitate-libertate. 

Spirit enciclopedic

Profesorul Eugeniu Coșeriu a avut o pregătire teoretică excepțională, a cunoscut în profunzime diversele concepții filosofice și a mânuit perfect numeroase limbi (latina, greaca veche și modernă, toate limbile romanice, limbile slave și germanice, araba etc.), la acestea se adaugă o forță fizică ieșită din comun, care îi permitea să lucreze multe ore pe zi.

Opera sa pune în evidență o neobișnuită putere de analiză și, în același timp, de sinteză, un spirit permanent lucid și critic. Avea o mare capacitate de asimilare și o memorie rar întâlnită, care l-au ajutat să rețină opere întregi din care cita cu ușurință. A avut o cultură lingvistică vastă, cu lecturi profunde din domeniul filosofiei, esteticii, literaturii etc. Viața sa a fost asemenea unui ascet, în sensul că a făcut mari sacrificii (chiar în viața personală), pentru a se consacra în întregime științei. Era temut de confrați, care la congrese și conferințe aveau emoții când profesorul Coșeriu intra în sală. Putea fi subiectiv în aprecieri, dar nu pe linie științifică, unde era necruțător de obiectiv. Era prietenos cu colaboratorii apropiați, cu românii în general, cu basarabenii în special. În unele lucrări, numele său este trecut Eugenio Coseriu, dar ulterior el a ținut să precizeze că dorește să fie trecut „Eugeniu Coșeriu, ca la catalog”, adică așa cum a fost înscris în toate actele școlare.

„Lingvistica integrală” este concepția originală a profesorului Eugeniu Coșeriu larg cuprinzătoare, construită prin reinterpretarea, într-o perspectivă filosofică personală, și prin asimilarea selectivă a diverselor curente lingvistice novatoare. Pornind totdeauna de la faptul concret de limbă, meditația coșeriană are în vedere limba în diversele ei ipostaze. Această viziune „integrală” și „integratoare” care înglobează limbajul - capacitatea general și specific umană de a se exprima și de a comunica prin limbă. În concepția sa, limba este realizare (specifică unei comunități) a acestei disponibilități umane definitorii. La acestea se adaugă vorbirea (textul), care se articulează într-un sistem conceptual și terminologic coerent, distingând între „lingvistica limbajului”, „lingvistica limbilor” și „lingvistica textului”. 

Sistem-normă-vorbire

Conturarea și precizarea concepției globale a fenomenului „limbă” au presupus un proces complicat, a mărturisit savantul într-un interviu. El a subliniat rolul pe care l-au avut în acest proces de decantare și formare a concepției proprii teoria lui Ferdinand de Saussure, experiența proprie, contactul avizat și profesional cu un număr mare de limbi, meditația asupra unor texte filosofice, dar și sugestiile desprinse din lectura a multiple studii lingvistice. Lecturile din Saussure, Humboldt, Hegel, Croce, Aristotel și Leibnitz, dar și interesul multilateral manifestat față de fenomenul lingvistic în toată diversitatea sa au contribuit la constituirea viziunii globale, în trei ipostaze, a fenomenului lingvistic: sistem, normă, vorbire. Savantul a pus în valoare raportul original dintre limbă și ființa umană, limba pe care omul a creat-o, creându-se pe sine. Iar gândirea acestui raport a produs modificări în modul de a înțelege limba-sistem, în care sistemul înseamnă „ansamblu de posibilități, de libertăți, admițând realizări infinite”, în spatele cărora se află tot atâtea modalități prin care ființa umană se așază în lume, percepe lumea sau intră în comunicare cu ființa lumii.   

Model pentru lingviștii români

Pentru mulți profesori din România și din străinătate, lingvistul Eugeniu Coșeriu a fost un model, opera și gândirea sa au dat sens vieții și muncii lor, orientându-le eforturile de cunoaștere și înfrumusețându-le expresia, în respectul adevărului și al încrederii în puterea și responsabilitatea comunicării. În anii de după 1990, lingviști din centrele universitare București, Cluj-Napoca, Iași, Chișinău și Bălți, prin traducerea și editarea câtorva lucrări ale savantului, prin invitarea acestuia pentru susținerea unor conferințe, precum și prin organizarea de manifestări științifice, au deschis un drum în ceea ce privește receptarea operei coșeriene în spațiul românesc.

Eugeniu Coșeriu a manifestat, în repetate rânduri, multă dragoste și bunăvoință față de cei care l-au înconjurat, mulți lingviști din România și din Basarabia dau mărturie despre aceasta. Destinul Basarabiei era rana nevindecată în ființa profundă a savantului român cu recunoaș­tere internațională. De la înălțimea cuprinderii și pătrunderii spiritului său genial, Eugeniu Coșeriu ne-a readus aminte că trebuie să ne prețuim originea și limba. Cu puterea exemplului său şi-a îndemnat „ucenicii” să vadă dincolo de opreliști conjuncturale și de presiuni. În pofida lipsurilor și dezorientării caracteristice „pragurilor de epocă”, a crezut cu putere că poate contribui la triumful adevărului în ceea ce privește istoria limbii daco-românilor. De la profesorii școliți sub aripa savantului Eugeniu Coșeriu, am deprins și eu, în amfiteatrele universității ieșene, dragostea pentru lingvistică și limba română.