Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Expoziția „Haplea - bandă desenată interbelică”
Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine la Muzeul Municipiului București de azi cu o expoziție de benzi desenate din perioada interbelică. Poveștile cu tâlc ale lui Haplea le puteți descoperi sau reaminti la Casa „Filipescu Cesianu”, până la sfârșitul lunii aprilie.
Perioada interbelică este reprezentativă în ceea ce priveşte banda desenată pentru copii, deoarece apar multe reviste dedicate acestora şi care conţin astfel de povestiri ilustrate. Unele sunt inspirate din subiecte populare, iar altele din povești românești cunoscute. Primele benzi desenate cu Haplea le regăsim încă de la apariţia revistei pentru copii „Dimineața copiilor” din anul 1924 și sunt realizate de Nae Batzaria și Marin Iorda. Acest personaj manifestă toate calitățile altor figuri celebre din umorul și vorbirea populară precum: Păcală, Tândală, Bulă, Sucă a lui Nea Mărin sau Mitică a lui Ion Luca Caragiale.
Mihai Grăjdeanu, inițiatorul proiectului „Maeștri ai benzii desenate românești”, și-a propus să poarte, astfel, publicul într-o călătorie în poveștile lui Haplea. „Haplea este cunoscut ca un om nătărău, prostănac, neghiob, dar și lacom la mâncare, iar termenul provine din limba bulgară («hapljo»). În 1927, Nae Batzaria, împreună cu Marin Iorda, creează primul desen animat lung de 300 de metri din istoria cinematografiei românești, cu numele Haplea. Ca personaje apar, pe lângă Haplea, Coana Frosa, soția lui, Haplina și Hăplișor, cei doi copii ai lor, și cățelul Zdup. Poveștile sunt cele care atrag publicul și vizitatorii vor descoperi episoade precum: Haplea vine la București, Haplea se bate cu zăpadă, Doctor Haplea și Haplea la şcoală. Această expoziție scoate în evidență benzi desenate românești care ar trebui să facă parte din patrimoniul cultural”, afirmă Mihai Grăjdeanu, autor de bandă desenată.
Colecționarul Andrei Szasz consideră că expoziția este un prilej de aducere aminte pentru cei care au copilărit în perioada interbelică, iar pentru tinerii din ziua de azi este o șansă de a descoperi poveștile din copilăria părinților și a bunicilor lor. Expoziția dedicată lui Haplea poate fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00, la Casa „Filipescu Cesianu” de pe Calea Victoriei. (A. D.)