Expoziţia „Ion Baicu. Simfonia lemnului“

Expoziţia prezintă experienţa receptării unor concepţii despre lume şi viaţă reliefate prin intermediul lemnului, ales datorită conotaţiilor lui simbolice (lemnul Sfintei Cruci, lemnul Pomului Vieţii sau lemnul Pomului Cunoaşterii Binelui şi Răului din Grădina Eden), şi pe de altă parte, a familiarităţii spiritului românesc cu acesta ca materie primă şi, respectiv, ca mod de exprimare în arta populară şi cea cultă.

La Palatul Brukenthal din Sibiu este deschisă, până pe 31 august, expoziţia retrospectivă „Ion Baicu. Simfonia lemnului“. Pasiunea lui Ion Baicu (Buzău, 1923 - Braşov, 2006) pentru sculptură s-a concretizat destul de târziu, după împlinirea vârstei de 50 de ani. Comunismul i-a distrus curând familia, ca multor altor partizani ai luptei anti-comuniste din Braşov, Munţii Făgăraşului şi din alte centre de rezistenţă din ţară. Ion Baicu a fost el însuşi închis şi chinuit în Braşov între anii 1949-1950, apoi din nou în 1952-1953, când a fost trimis „la Canal“, în lagărele de muncă forţată de la Midia şi Năvodari, a arătat dr. Daniela Dâmboiu.

Ion Baicu afirma că: „De când e lumea, cele mai frumoase lucruri s-au făcut cu mâna. Cu ele s-au înălţat biserici, şcoli. Dar tot mâinile au distrus. Cel mai uşor am explicat acest crez cioplind mâini“. Mâinile sculptate de artist devin personificări (Adam şi Eva, Binele şi Răul) sau expresia sinceră a credinţei pure (Rugă, Rugăciune), după cum arată curatorul expoziţiei, Daniela Dâmboiu.

Artistul însuşi şi-a grupat creaţiile din punct de vedere tematic în „Simfonia mâinilor“, „Invitaţie la meditaţiune“, „Iubirea şi ipostazele ei“, „Eternul feminin“ ş.a.

Substrat spiritual din viaţa satului

Toate lucrările sale au un puternic substrat spiritual, moştenit din viaţa satului românesc. Fascinat de Brâncuşi, a cărui operă a admirat-o şi a analizat-o îndelung în cataloagele şi literatura de specialitate la care a avut acces în perioada respectivă, Ion Baicu a eliberat sculptura de toate elementele secundare, încercând să surprindă esenţa realităţii.

În anul 1976, Ion Baicu a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Braşov.

Evenimentele revoluţionare din 1989 l-au înflăcărat din nou, în ciuda vârstei de aproape 67 de ani. La începutul anului 1990, Asociaţia Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA) - desfiinţată abuziv de regimul comunist - a fost reactivată simultan în mai multe localităţi din toată ţara, Ion Baicu numărându-se printre membrii fondatori ai filialei din Braşov.

O serie de trei sculpturi reprezentative ale artistului Ion Baicu au fost reproduse sub titlul „De la Binecuvântare la Victorie“ pe prima pagină a Revistei de cultură ASTRA din Braşov, Anul XXV, Nr. 1 - 220, ianuarie 1990.

Entuziasmul acelor evenimente îi dădeau probabil speranţa că Rezistenţa anticomunistă dusă de mulţi apropiaţi şi generaţia lui nu a fost în zadar.  

Artistul Ion Baicu a colaborat la 48 de expoziţii de grup şi a organizat 15 expoziţii personale; un număr mare de lucrări ale sale se află în prezent în colecţii particulare din ţară şi străinătate. A fost numit „Cetăţean de onoare al Oraşului Braşov“ la 1 Decembrie 1999, ca mulţi alţi deţinuţi politici.

Filosofia artistică a lui Brâncuşi nu i-a fost străină artistului Ion Baicu. Aşa cum Brâncuşi a vrut să dovedească „lumii că este cu putinţă o sculptură a focului“, că „sculptura nu este altceva decât apa însăşi“ sau că a făcut „piatra să cânte“, sculpturile lui Ion Baicu se constituie - prin simplitatea şi echilibrul formelor, armonia şi măiestria execuţiei artistice şi înţelegerea de către artist a „graiului lemnului“ - în imagini vizuale cu valenţe muzicale, într-o simfonie fantastică a lemnului, conform curatorului expoziţiei, dr. Daniela Dâmboiu.