Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Expoziția multimedia „Mirrors of Brâncuși”
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) a creat expoziția multimedia „Mirrors of Brâncuși”, care reflectă, cu ajutorul unor instalații și experiențe bazate pe opera lui Brâncuși, esența artistică a marelui sculptor. Proiectul expozițional își propune, astfel, să lase oamenilor o amprentă puternică și concretă privind personalitatea acestuia, dar și o raportare mai apropiată faţă de omul și artistul Brâncuşi.
Expoziția vă oferă posibilitatea de a lua loc pe unul dintre scaunele de la Masa Tăcerii, să vizionați un film despre viața sculptorului, prieteniile acestuia cu alți artiști ai vremii și parcursul său artistic, iar cu ajutorul instalației „Cutia Muzei Adormite” aveți oportunitatea de a vă privi pentru câteva minute exact așa cum a privit Brâncuși atunci când a creat această sculptură impresionantă. Ce trebuie să faceți mai exact este să vă așezați capul în cutie și să priviți în oglindă. „Ne-am dorit o legătură între tradiția pe care o găzduim la Muzeul Țăranului Român și contemporaneitate. Pentru că este o expoziție despre Brâncuși, despre cum noi, cei de astăzi, îl vedem”, a declarat Virgil Nițulescu, directorul MNȚR.
În cadrul expoziției aveți ocazia să interacționați cu opera sculptorului Brâncuși dintr-o altă perspectivă, una în care tehnologia vă ajută să înțelegeți mai bine cine a fost omul Brâncuși și cum a gândit el. Puteți privi prin „Coloana fără Sfârșit”, care a fost gândită ca piesă centrală, menită să contureze atmosfera expoziției și să inducă starea meditativă pe care și-o propune opera lui Brâncuși. Inspirată din una dintre primele variante ale „Coloanei fără Sfârșit“, varianta expusă are aceeași dimensiune și același tip de poziționare pe care Brâncuși le-a ales când a expus Coloana la Voulangis, lângă Paris, în curtea lui Edward Steichen.
Curatorul expoziției, Silvana Dulamă-Popa, consideră că „Mirrors of Brâncuși” este un proiect-oglindă în care oamenii nu sunt puși doar în fața creației sculptorului, ci sunt invitați să se pună în locul unor opere ale artistului, ajungând astfel să analizeze propriile gânduri și sentimente. Puteți vizita expoziția „Mirorrs of Brâncuși” din sala „Irina Nicolau” a MNŢR până la data de 24 februarie, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)