Parcul arheologic antic roman Pompeii, situat în sudul Italiei, a anunţat că a plafonat numărul vizitatorilor la 20.000 pe zi, acesta fiind cel mai recent sit turistic italian care ia măsuri pentru a face faţă
Expoziția „Un pas uriaş către Lună” la Muzeul Național de Istorie a României
Expoziţia „Un pas uriaş către Lună/A Giant Leap to the Moon”, dedicată aniversării a 50 de ani de la aselenizare, a fost vernisată, vineri, 26 iulie la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Directorul Muzeului Naţional de Istorie, Ernest Oberlander-Târnoveanu, a afirmat că în cadrul expoziţiei pot fi văzute piese autentice primite din partea autorităţilor americane în urmă cu 50 de ani.
„Muzeul Naţional de Istorie a României este extrem de bucuros să prezinte publicului unele din cele mai valoroase piese din patrimoniu. Este vorba de piese autentice primite din partea autorităţilor americane în urmă cu 50 de ani, între care fragmente de rocă lunară, steguleţul românesc care a fost dus şi adus de pe Lună şi alte piese memorabile legate de expediţiile din programul Apollo. Pe lângă acestea, Muzeul Naţional, care a organizat expoziţia în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite şi cu Muzeul Tehnic, va prezenta în cadrul acestei expoziţii şi o serie întreagă de obiecte din colecţiile Muzeului Tehnic legate de cucerirea spaţiului, în primul rând de programul american Apollo, dar nu numai”, a declarat Ernest Oberlander-Târnoveanu.
„Cred că este foarte potrivit să sărbătorim aici 50 de ani de la aselenizare, pentru că România s-a remarcat în 1969 printre ţările din Europa Centrală şi de Est, printre ţările fostului bloc sovietic, prin dorinţa de a colabora cu Statele Unite pentru programul spaţial. (...) Când veţi vedea expoziţia, veţi vedea acolo incluse obiecte care vorbesc tocmai despre această colaborare excepţională existentă între România şi Statele Unite în 1969”, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.
Printre obiectele care pot fi văzute în expoziţie se numără fragmente de rocă lunară, un costum de antrenament pentru astronauţi, macheta unei rachete în două trepte, un aparat de zbor individual, obiectelor numismatice şi filatelice, dar şi o serie de jucării care au fost inspirate de explorarea spaţială şi au avut un rol educativ pentru copiii acelor vremuri.
Expoziţia va fi deschisă pentru public până pe 29 septembrie şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.