Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Expoziție cu fețele întoarse ale tablourilor
Dezvăluirea feţei ascunse a unei opere de artă, cu schițe nereușite sau mesaje ascunse, aceasta este promisiunea „Reversos”, cea mai recentă expoziţie de la Muzeul Prado din Madrid, transmite AFP. Una dintre picturile faimoase de la Prado, „Las Meninas” de Velázquez, a inspirat ideea expoziţiei vernisate în noiembrie 2023. Pânza uriaşă şi enigmatică îl arată privitorului pe pictor însuşi în spatele şevaletului său. Publicul este întâmpinat de o reproducere fidelă a reversului operei, un imens cadru de lemn de 3,6 pe 3,2 metri, expusă direct pe podea.
„Această expoziţie depăşeşte cu mult simpla întoarcere a tablourile pe perete”, a explicat curatorul ei, Miguel Angel Blanco. Este vorba despre o schimbare a perspectivei privitorului şi de o transportare a acestuia în culisele creaţiei şi ale muzeului, a explicat el. Curatorul a petrecut şapte ani analizând, față și verso, toate picturile de la Prado.
În expoziție, care va rămâne deschisă până la 3 martie 2024, sunt și opere împrumutate de la 29 de muzee şi colecţii internaţionale. Printre acestea, un autoportret al lui Vincent Van Gogh, expus în premieră la Prado, al cărui şevalet se află în prim-plan. Scena este similară cu „The Artist in his Studio” (Artist în studioul său) de Rembrandt, operă de asemenea expusă. Lucrări de Tiţian, Magritte, Goya completează proiectul. Vizitatorii pot vedea procedee de mizanscenă ori mesaje mâzgălite de mâna artistului pe spatele tablourilor. Câteva dintre picturi dezvăluie schiţe şterse şi proiecte neterminate, în timp ce partea din faţă este perfect executată.