Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Grădina cu îngeri a Silviei Radu
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” prezintă, la Galeria „Theodor Aman”, expoziția „Grădina cu îngeri” a artistei Silvia Radu, care pune în lumină sculpturi și lucrări pe pânză din anii ’80-’90 cu portrete și peisaje. Artista își dorește să aducă în prim-plan frumusețea acestei lumi, precum și imaginea familiei. Grădina Silviei Radu îşi are deschise porţile pentru cei care vor să păşească pe aleile sale pentru întâlnirea cu îngerii şi cu bucuria lucrurilor simple.
Sculptor şi pictor talentat, o personalitate a artei plastice româneşti, Silvia Radu s-a remarcat prin lucrările sale calde şi luminoase, prin îngerii săi cu aripi imense şi florile în culori paradiziace cu care uimeşte şi, în acelaşi timp, bucură ochiul şi sufletul privitorului. Artista spune despre lucrările sale că sunt un prilej de întoarcere la sine și la valorile pe care ar trebui să punem accent și pe care să le apreciem mai mult. Tablourile de familie din cadrul expoziției se îmbină armonios cu peisajele desprinse din grădina plină cu flori și verdeață, iar Silvia Radu susţine că numai prețuindu-L pe Dumnezeu a reușit să dea contur artistic frumuseții din această lume. Directorul Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, Mona Șerbănescu, este de părere că, dincolo de arta în sine, pentru elevi este foarte important mesajul lucrărilor.
Criticul de artă Dan Hăulică scria următoarele despre Silvia Radu: „Spiritul nu se eliberează prin rarefracție, prin salturi compoziționale, el stă au ras du sol, s-ar spune, ca un tremur secret, al ierbii și al florilor, umil ghemuite în desișul la care consimt în chip ferice. Nici nu există sus și jos în această viziune, totul e plin cu încântare, cu o bucurie a ființei care nu se împiedică în zadarnice distincții, în paupere segmentări. De fapt, sculptura, spumegând voios în alburile ghipsului și în culorile purtate de îngeri ca o panoplie, unifică și ea, paradoxal, vocile diversității, din creația recentă a Silviei Radu. A fi divers nu înseamnă a fi marginal și precar, ci a participa efectiv, de oriunde, la surpriza necurmată a existenței, la robusta încredere care fundează totalitatea. Îmi vine în minte, fără efort, la acest nod rodnic de înțelesuri, o imagine frecvent întâlnită, vreme de veacuri, de la Philon la Isidor din Sevilla şi Abelard, veghind ades nobile speculații contemplative. Cu sorginte ilustră, în textul platonician al dialogului, Timeu ar fi în stare, cred, să rostească expresiv fertila putere ce dilată o asemenea plinătate. Căci ne conduce la un înțeles radios - omul, ca o plantă celestă, avându-și spre înalt, în cer, rădăcinile. La o asemenea sublimă imposibilitate mă face să visez grădina cu îngeri îndrăznită de Silvia Radu”.
Lucrările din cadrul expoziției „Grădina cu îngeri” pot fi admirate până la sfârșitul lunii aprilie, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-18:00, sâmbăta de la 10:00 la 17:00, iar duminica de la 12:00 la 17:00. Este necesar să faceți o programare înainte, la secretariatul Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, la numărul de telefon 0725.519.386. (A. D.)