Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Grecia redeschide palatul lui Filip al II-lea
Vechiul palat al regelui macedonean Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, a fost redeschis pentru public la 7 ianuarie 2024, după lucrări de restaurare care au durat 16 ani, informează AFP. Edificiul, una dintre comorile antice ale Greciei, datează din secolul al IV-lea î.Hr. și este situat în Aigai, prima capitală a Regatului Macedoniei, în nordul țării. Se întinde pe o suprafaţă de 15.000 m2, în apropiere de satul Vergina, unde se află un muzeu al mormintelor macedonene, inclusiv cel al lui Filip al II-lea.
Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, care a luat parte la inaugurare, s-a declarat încântat că publicul va putea descoperi un „monument de importanţă mondială”. Situl include palatul regal, format în principal dintr-un peristil (o galerie de coloane dorice care înconjoară curtea) şi agora, unde macedonenii se reuneau pentru a lua decizii, a explicat arheologul Agueliki Kottaridi, citat de cotidianul Kathimerini. În acea curte, care putea găzdui 8.000 de persoane, Alexandru cel Mare a fost proclamat rege al Macedoniei în anul 336 î.Hr., după asasinarea tatălui său, Filip al II-lea. Palatul a fost distrus de romani în anul 148 î.Hr. Ruinele monumentului au fost scoase la iveală de săpăturile din 1865, continuate în anii 1930, 1950 și 1960, potrivit arheologilor.
Începută în 2007, restaurarea a beneficiat de un buget de 20,3 milioane de euro, inclusiv fonduri europene. Ţară bogată în situri antice, printre care Partenonul de pe colina Acropole din Atena (secolul al V-lea î.Hr.), Grecia investeşte sume importante în conservarea acestora.