La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
22 Noi, 2024
Înapoi la Balzac
Puţină lume ştie că Balzac a trăit numai 51 de ani. Având în vedere imensa sa producţie, mulţi cred că a trăit mult. Îl confundă poate cu cu Tolstoi care a depăşit pragul celor opt decenii de viaţă. Dar la Balzac intensitatea efortului literar a fost maximă şi a comprimat în scurtul interval de viaţă ceea ce alţii nu ar realiza nici în trei vieţi. La salonul de carte Bookfest din acest an spiritul scriitorului francez de acum două veacuri ar trebui recunoscut ca spirit tutelar. Cine mai citeşte acum Balzac? se întreabă cei leneşi şi plictisiţi. Ei habar nu au însă ce spun. Forţa balzaciană nu constă numai în capacitatea redării realiste, ci în talentul de-a intui anumite arhetipuri umane recognoscibile în orice epocă istorică. Geniul lui Balzac s-ar exprima şi acum poate chiar cu mai multă vehemenţă decât la vremea sa. Materialul social care i se oferă este atât de vast şi de dens, încât ar merita o transfigurare artistică pe măsură. Balzac a scris de foarte tânăr şi la început nu s-a bucurat de cine ştie ce audienţă. A venit însă rândul capodoperelor „Eugenie Grandet“, „Pere Goriot“ şi „Cousine Bette“, pentru a fi socotit un mare scriitor care nu cruţă nici un strat social şi le filtrează prin judecata sa severă. Avem acum autori ai fragmentului care nu au vocaţia totului.
Balzac a reuşit să îmbrăţişeze însă tot ce îi oferea vremea sa. Ceea ce a făcut el este exhaustiv şi condensează universul uman. Saloanele de carte au graţia, dar şi snobismul lor. Tocmai din acest motiv eludează valorile dintotdeauna sau le relativizează. Balzac poate fi acum socotit un autor oarecare în contrast cu autorii la modă. Acesta este însă cel mai mare păcat care poate fi adus personalităţii sale. Evident, Balzac nu are nevoie de pledoaria noastră stângace. Dar într-o lume izmenită şi fandosită, apărarea valorilor este un gest aproape igienic. Mai ales când saloanele de carte sunt în plină expansiune. Apariţia lui Balzac sau a lui Eminescu în lumea noastră ar avea semnificaţia unui scandal cosmic. S-ar dezarticula plafoanele lumii şi ar cădea toate în capul nostru. De aceea este necesară lectura lor pentru a salva lumea de la dezintegrare. Înapoi la Balzac înseamnă înapoi la sănătate. Saloanele de carte sunt doar un unguent peste o rană care nu se mai vindecă. (Dan Stanca)
