Incursiune în arta pictoriţei Marilena Murariu

Fostă elevă a lui Vasile Grigore, unul dintre cei mai cunoscuţi pictori români contemporani, Marilena Murariu abordează tematici şi stiluri diferite, de la "Peisajele posibile" la materializarea lor în ciclul "Balcic", de la studiul formei din ciclul "Viori" la cel al luminii şi al culorii din seria de lucrări din "Îngeri".

Felinele, cu siluetele lor filiforme şi graţioase, au inspirat-o pe artista care le-a dedicat o întreagă expoziţie, cu ceva timp în urmă, la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti. În seria de lucrări "Câtz", artista explorează posibilităţile devenirii unei feline, trecând din spaţiul intim al casei în grădina cu irişi pictată parcă în stilul lui Van Gogh. Felina este omniprezentă şi omiscientă în toate tablourile. Ea apare ilustrată în jocul cu celelalte sau în jocul de una singură. Abilităţile şi agilitatea îi sunt scoase în evidenţă, la fel şi ataşamentul faţă de stăpân, de casă, de locul pe care-l posedă. Pisica gata de smotocit, care se aşeza inoportun pe ghemul bunicii, urmând ca mai apoi să se joace cu el, pisica poznaşă, ghiduşă pare că prinde contur pentru a se materializa în pastelul din "Zece mâţe", cu trimiteri literare la poezia cu acelaşi nume de Arghezi.

Peisaje

Tema peisajului constituie pentru Marilena Murariu un adevărat prilej de ludicitate compoziţională, formală şi stilistică. De la figurativ la abstract, de la ilustrarea metafizică la cea conceptuală, artista îşi translatează opera prin diferite spaţii culturale. Pentru Marilena Murariu, Balcicul este un adevărat motiv de reverie peisagistică. Ea cercetează fiecare colţ pe care-l interpretează sub diferite aspecte stilistice, de la prevalenţa formei asemănătoare picturii lui C. Ressu la universul lui N. Dărăscu. Uneori, evadează din contextul artei româneşti pentru a-şi găsi resurse în pictura lui Vincent van Gogh sau în schiţele de peisaj japonez. În schimb, "Oraşele" Marilenei Murariu au ceva din frumuseţea şi stranietatea unor poveşti medievale. Culoarea difuză şi forma abia schiţată, creează geometrii arhitecturale în "Citadela", "Peisaj Praga", "Peisaj citadin" sau în "Veneţia". Ziduri de cetate sau clopotniţe de biserici conturează o atmosferă liniştitoare.

Îngeri

Seria de îngeri şi heruvimi aminteşte de orfismul Soniei Delaunay şi al lui Robert Delaunay. Mai întâi, Marilena Murariu se decide asupra formei pentru ca în cele din urmă să o umple cu bogăţia culorii. În forma finală, artista cumulează lumina pentru a o reda prin fâşii de culoare, asemenea unui "rogvaiv" (culorile curcubeului) înmănunchiat. Ea nu se opreşte asupra viziunii formale şi imaginii de sine stătătoare a îngerului aflat într-un illo tempore. În schimb, cu multă delicateţe şi parcă puţin jenată de îndrăzneala de a le privi frumuseţea, artista surprinde îngerii în treacăt, în zborul lor celest. Marilena Murariu se apropie de rigoarea formei, îmbrăţişând un fel de cubism analitic în seria de lucrări în care glosează pe marginea instrumentului muzical şi a arhitecturii. Artista stăpâneşte foarte bine constructivismul formei şi mijloacele tehnice în care armonia dictează întreaga compoziţie.

Portretul artistei

S-a născut la Iaşi, în 1954, unde a absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice "Octav Băncilă". În 1981 absolvă clasa de pictură a maestrului Vasile Grigore, de la care a învăţat lecţia culorii. Marilena Murariu a avut nenumărate expoziţii, în ţară şi în străinătate: Iaşi, Bucureşti, Kassel, Veneţia, Viena, Tergnier, Salonic şi Toronto. Pictoriţei i s-a acordat de două ori în anii â80 bursa de merit "Ion Andreescu", decernată de Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, iar în 2001 a fost premiată pentru cariera profesională de către Asociaţia "F.A.P.T.E.". Lucrările ei se regăsesc în colecţia Muzeului Naţional Cotroceni, cât şi în colecţii din Germania, Varşovia, Praga şi Tel Aviv. În prezent este expert acreditat de Ministerul Culturii şi Cultelor în domeniul artă plastică modernă şi contemporană românească.

"Marilena Murariu se apropie de rigoarea formei, îmbrăţişând un fel de cubism analitic în seria de lucrări în care glosează pe marginea instrumentului muzical şi a arhitecturii. Artista stăpâneşte foarte bine constructivismul formei şi mijloacele tehnice în care armonia dictează întreaga compoziţie."