Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
Jocurile Olimpice în benzi desenate
În această perioadă marcată de Jocurile Olimpice care s-au desfășurat la Paris, spiritul olimpic se simte și la București, în cadrul expoziției care prezintă lucrările câștigătoare de la Olimpiada de Bandă Desenată, ce a avut ca temă anul acesta împlinirea a 100 de ani de la prima medalie olimpică obținută de țara noastră. Este vorba despre un concurs național de benzi desenate, de promovare a tinerelor talente din învățământul primar, gimnazial și liceal. Evenimentul este desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și a ajuns la ediția a V-a. Toate lucrările câștigătoare sunt expuse la Muzeul Vârstelor - Casa Filipescu-Cesianu, în aer liber.
Olimpiada de Bandă Desenată a fost inițiată de Mihai Ionuț Grăjdeanu, autor și profesor de benzi desenate, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române. Ediția din acest an a avut tema „România 100 la Jocurile Olimpice - România marchează 100 de ani de la prima medalie olimpică obținută la JO”.
Această olimpiadă reprezintă o oportunitate de a da viață poveștilor unice transpuse în benzi desenate, de a experimenta stiluri grafice noi, lucrări care celebrează această conexiune specială dintre România și Franța la Jocurile Olimpice din 2024. Tema reprezintă nu doar o provocare creativă, ci și o oportunitate de a parcurge istoria, prezentul și viitorul Jocurilor Olimpice unite prin cultura benzii desenate.
2.000 de copii din unitățile de învățământ din toată țara s-au înscris la Olimpiada de Bandă Desenată cu sprijinul bibliotecilor publice și școlare. Concursul a avut ca obiectiv principal conștientizarea copiilor și tinerilor cu privire la importanța valorilor naționale care au ridicat România la cel mai înalt nivel de performanță olimpică.
Profesorul de bandă desenată Mihai Grăjdeanu consideră că olimpiada are scopul de a stimula latura creativă și de a transmite, prin lucrările de benzi desenate, un mesaj atât prin intermediul desenului, cât și al textului.
Valorile olimpice sunt esențiale în educația copiilor, iar Olimpiada de Bandă Desenată vine în sprijinul acestora. Mulți dintre participanți au participat și la edițiile anterioare și acum s-au numărat printre câștigători. Lucrările câștigătoare de la olimpiada din acest an pot fi admirate la Casa Filipescu-Cesianu, unde sunt expuse pe gard. Până în 25 august, dacă faceți o plimbare pe Calea Victoriei, le puteți vedea. (A. D.)