La Biblioteca Academiei Române a avut loc, zilele acestea, lansarea ultimei ediții în limba română a volumului „Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune”, coordonat de istoricul francez
„Jurnalul imperfect” al adolescentului în zeghe
„Dacă tăcem, înseamnă că ne-au învins…” Este ultimul lucru pe care bihoreanul Traian Bodea a dorit să-l accepte în toţi aceşti peste 25 de ani de la căderea comunismului. Cartea sa de memorii carcerale, „Adolescenţi în zeghe”, vine şi se aşază, în contrapondere, lângă cele trei dosare ale sale de cercetare penală întocmite de Securitate, găsind astfel o cale să şteargă de pe obrazul istoriei neadevărurile îndosariate cu migală în anii comunismului.
Lucrarea „Adolescenţi în zeghe”, autor Traian Bodea, a văzut lumina tiparului în vara anului 2015, la Editura Duran’s din Oradea. Autorul are astăzi 75 de ani şi duce o viaţă liniştită într-un orăşel din vestul României, Beiuş, acolo unde, pe data de 2 noiembrie 1956, au început să fie scrise primele neadevăruri care au dus la condamnarea sa injustă. Actele de cercetare penală întocmite de către anchetatorul penal Lăcătiș, de la Direcția Regională Oradea a Securității, i-au parvenit abia după şase decenii, iar citirea lor i-a provocat o reală revoltă prin sumedenia de minciuni pe care anchetatorul amintit le-a inventariat pentru a servi ca probe în vederea trimiterii în judecată a adolescentului de doar 15 ani.
În paralel cu lectura acestor documente oficiale, „învinuitul”, căruia i s-a răpit la data judecăţii dreptul de a spune adevărul, doreşte să-şi ia revanşa în numele miilor de deţinuţi politici condamnaţi la ani grei de închisoare în baza unor dovezi ticluite şi acuze inventate. Cartea sa de memorii, „Adolescenţi în zeghe”, este un „jurnal imperfect” prin care autorul vine să ofere o altă variantă a înscrisurilor oficiale care i-au îngropat în temniţele comuniste.
Traian Bodea, tânărul care împlinise de curând 15 ani, în data de 1 noiembrie 1956 s-a ridicat în picioare la o şedinţă cu politrucul din Beiuş, luând apărarea poporului maghiar, care în octombrie ieşise în stradă împotriva ocupației sovietice. Ziua de 2 noiembrie 1956 se va înscrie ca prima zi din odiseea carcerală a liceanului, care a fost arestat, iar pentru următorii trei ani şi jumătate a fost aruncat în vâltoarea deznădejdii şi suferinţelor din catacombele comuniste.
Prima oprire a fost la sediul Securităţii din Beiuş. Ancheta a continuat la Securitatea din Oradea, acolo unde cruzimea anchetatorului a atins cote maxime. „Fără să mă pot împotrivi, anchetatorul, fiind mult mai înalt şi mai puternic ca mine, mi-a pus cătuşele prinzându-le dincolo de spătarul scaunului, încât nu-mi puteam mişca mâinile. A luat ţigara încă aprinsă, apoi trecând în spatele meu, mi-a pus-o pe pielea mâinii, deasupra încheieturii. A ţinut-o acolo până s-a stins. Mirosea a piele arsă ... După mai mult de 50 de ani port, la amândouă mâinile, semnele arsurilor repetate de la ţigările locotenentului major de Securitate Eugen Lăcătiş”, mărturiseşte Traian Bodea.
Întâlnirea providențială care i-a marcat întreaga sa existență carcerală a fost cea cu un preot care, chiar din primele zile de la intrarea sa în Penitenciarul Oradea, l-a luat sub ocrotirea sa și a început să-l călăuzească pe drumul Golgotei și să-și reverse întreaga dragoste asupra copilului părăsit în vâltorile deznădejdii. Părintele, un veteran al închisorilor comuniste, și-a luat în serios rolul de păstor al sufletului adolescentului și i-a deschis porțile spre o trăire spirituală care în viața liberă, dincolo de gratiile pușcăriilor, nu mai putea fi experimentată în regimul ateist. Luat de pe băncile școlii, tânărul s-a putut bucura totuși de o educație aleasă, caietele și manualele fiind chiar spatele gamelei, date cu praf contra păduchilor. „Băiete, suferinţa purifică. Nu te schimba, o să ai o viaţă frumoasă. Dacă o să fii atent, aici o să-i cunoşti pe oameni învăţând să trăieşti printre ei. Tu poţi să faci o şcoală din cei trei ani şi jumătate de pedeapsă. Nu o meritai, dar sunt sigur că Dumnezeu o să te ajute”, i-a zis părintele la aflarea veștii că adolescentul a primit trei ani și jumătate de detenție. Traian Bodea și-a petrecut adolescența în zeghe în penitenciarele Oradea, Aiud, Cluj - Minori, Ocnele Mari și Mărgineni. După eliberare și-a finalizat cu greu studiile liceale, fiindu-i refuzat dosarul la Arhitectură, respectiv Topografie, în final reușind să absolve Facultatea de Filologie, profesând ca profesor de limba română.