Grupurile „Plugușorul cu felinar” de la Tătăruși, Ansamblul folcloric „Ciureana” şi copiii de la Palatul Copiilor Iași vor vesti, mâine, 21 decembrie, pe scena amfiteatrului Muzeului „Ion Creangă”
La „Stația 13” redescoperim cele mai savuroase personaje ale lui I.L. Caragiale
Un spectacol reprezentativ pentru comicul, poezia și profunzimea scrierilor lui I.L. Caragiale, intitulat „Stația 13”, în regia lui Alexandru P. Rusu, a avut premiera, săptămâna trecută, la împlinirea a 168 de ani de la nașterea marelui dramaturg. Spectacolul, produs și organizat de DBSYA Arts, a adus laolaltă personaje celebre, Rică Venturiano, Zița, Cetățeanul Turmentat, în contexte inedite.
La „Stația 13” se coboară pentru a intra în Casa Caragiale, acolo unde a locuit dramaturgul, cu chirie, în anii 1901-1902, înainte să plece definitiv din țară. Amplasată într-una din cele mai frumoase zone ale Bucureștiului, pe strada care azi îi poartă numele, la nr. 23, se află Casa Caragiale, învăluită în spiritul boem, vibrant, eclectic de pe vremea dramaturgului. Zona era, pe atunci, un centru cultural-artistic, loc preferat de întâlnire pentru pictori, actori, artiști de toate felurile. Muzicianul Quentin Val, artist belgian de origine română, fondatorul Centrului cultural „Casa Caragiale”, a redat viață și culoare acestui spațiu, pe care l-a dedicat concertelor, lansărilor de carte, expozițiilor, spectacolelor.
Caragiale este eternul nostru contemporan, actual în orice epocă, reprezentând o esență a specificului românesc, pe care numai el a știut să o surprindă atât de nuanțat, cu o ironie benignă, cu duioșie și înțelegere. „Stația 13“ își propune să valorifice bogăția universului caragialesc și să aducă în lumina scenei aspecte mai puțin explorate din opera lui Caragiale.